Trump a aprobat execuţia prin împuşcare a unui deţinut. Prima execuţie operată de armată din 1961 încoace
Președintele american Donald Trump și-a dat acordul pentru execuția prin pluton a autorului masacrului din 2009, soldat cu 13 morți la baza militară Fort Hood din Texas, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, citat de AFP.
Secretarul Apărării, Pete Hegseth, "a recomandat, iar președintele Donald Trump a aprobat, ca teroristul condamnat Nidal Malik Hasan să fie executat de un pluton de execuție al armatei americane", a declarat Sean Parnell pe X.
Data și locul execuției vor fi stabilite ulterior, a adăugat el.
Nidal Hasan, un musulman născut în Statele Unite și de origine palestiniană, a deschis focul pe 5 noiembrie 2009 într-un centru medical de la imensa bază Fort Hood, pentru a-i împiedica pe soldați să participe la un război pe care îl considera "ilegal" în Afganistan și Irak.
Considerat un lup singuratic al Al-Qaeda, el a ucis 13 persoane, dintre care 12 soldați, și a rănit alte câteva zeci.
Rănit de glonț în timpul atacului, acest fost psihiatru al armatei este astăzi parțial paralizat.
El a fost condamnat la moarte de un tribunal militar în 2013.
Execuția sa va fi prima operată de armata americană din 1961 încoace
