Antena Meniu Search
x

Curs valutar

”Pleacă, în numele Domnului!” Opoziţia cere demisia premierului Boris Johnson. Guvernul britanic, acuzat de şantaj

Un deputat conservator a acuzat joi guvernul britanic că i-a intimidat şi că a încercat să-i ”şantajeze” pe acei parlamentari pe care îi suspectează că vor să-l înlăture de la putere pe premierul Boris Johnson, transmite Reuters.

de Redactia Observator

la 21.01.2022 , 08:29

- Profimedia

Boris Johnson se confruntă cu numeroase solicitări pentru a-şi da demisia din cauza unei serii de scandaluri, inclusiv recunoaşterea faptului că a participat la o petrecere la biroul său din Downing Street într-un moment în care Marea Britanie se afla sub restricţii stricte din cauza COVID-19. Unii parlamentari conservatori mai tineri au condus încercările de a-l "detrona", iar liderii opoziţiei i-au cerut demisia.

Tensiuni în Parlamentul britanic

Atmosfera s-a încins miercuri în Parlament, când unul dintre cei mai vechi reprezentanţi ai partidului i-a spus premierului ”Pleacă, în numele Domnului!”. Boris Johnson, care a obţinut o mare majoritate în 2019, a promis că va continua, spunând că va conduce Partidul Conservator la următoarele alegeri. Dar, într-o altă lovitură adusă poziţiei sale, William Wragg, preşedintele Comisiei pentru Administraţie Publică şi Afaceri Constituţionale, a acuzat guvernul de şantaj.

Articolul continuă după reclamă

Guvernul Boris Johnson, acuzat de şantaj

Pe acelaşi subiect

”În ultimele zile, un număr de membri ai Parlamentului s-au confruntat cu presiuni şi intimidări din partea membrilor guvernului din cauza dorinţei lor declarate sau asumate de a avea un vot de încredere în conducerea partidului primului ministru”, a spus Wragg înainteaa unei şedinţe a comisiei. ”Mai mult, rapoartele despre care am cunoştinţă ar putea părea să constituie un şantaj”, a mai spus acesta, potrivit news.ro. Colegii ar trebui să raporteze astfel de cazuri preşedintelui Camerei Comunelor şi poliţiei, a precizat el.

Reacţia lui Boris Johnson

Ca răspuns, Boris Johnson a declarat presei că ”nu am văzut nicio dovadă, nu am auzit de nicio dovadă care să susţină vreuna dintre aceste acuzaţii”, reluând o declaraţie anterioară a biroului său, care spunea că dacă există dovezi, acuzaţiile vor fi analizate.

Christian Wakeford, un deputat care a dezertat de la conservatori la laburişti săptămâna aceasta, a declarat că guvernul a ameninţat că va retrage finanţarea pentru o nouă şcoală într-o parte a circumscripţiei sale dacă refuză să voteze cu guvernul. ”Am fost ameninţat că nu voi primi şcoala pentru Radcliffe dacă nu voi vota într-un fel anume”, a declarat Wakeford pentru BBC. Acest lucru l-a făcut să se întrebe dacă face parte din partidul potrivit, a spus el. 

Parlamentarii opoziţiei au spus că este o dovadă suplimentară că Johnson ar trebui să renunţe. ”Decăderea morală din inima guvernului lui Johnson poate fi chiar mai gravă decât am crezut”, a declarat primul ministru scoţian Nicola Sturgeon, în timp ce liderul adjunct al Partidului Laburist, Angela Rayner, a calificat acuzaţiile drept ”dezgustătoare”.

Până acum, pragul pentru un vot de încredere referitor la poziţia lui Johnson nu a fost încă depăşit, mai mulţi parlamentari conservatori spunând că vor aştepta până când o anchetă asupra partidelor va fi finalizată. Ancheta este condusă de Sue Gray, funcţionar public.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » ”Pleacă, în numele Domnului!” Opoziţia cere demisia premierului Boris Johnson. Guvernul britanic, acuzat de şantaj