Observator » Ştiri externe » Povestea câinelui care a salvat un patruped nevăzător, după ce animalul a căzut într-o piscină

Video Povestea câinelui care a salvat un patruped nevăzător, după ce animalul a căzut într-o piscină

Momentul în care un câine a fost salvat de la înec de către un alt patruped curajos Luna (dreapta) este un pitbull de 14 ani care are probleme cu vederea şi cu auzul - Facebook
Andreea Anghel | Timp citire: 2 minute
Publicat la 01.01.2021, 10:28 | Modificat la 07.08.2023, 17:14

Gestul eroic al unui câine din Argentina. Patrupedul şi-a salvat prietenul necuvântător de la înec, după ce a căzut în piscina familiei. Acesta din urmă fusese dezorientat în ultima perioadă, din cauza problemelor de văz şi de auz. Atenţie, urmează imagini cu impact emoţional!

  • Un câine care are probleme de vedere şi de auz a fost salvat de la înec de un alt patruped
  • Animalul căzuse în piscina familiei, în Argentina

Clipe emoţionante în Argentina. Un câine a salvat un alt patruped de la înec, după ce acesta din urmă căzuse într-o piscină. Animalul de 14 ani era în pericol cu atât mai mult că era nevăzător şi avea şi probleme cu auzul. 

O cameră de supraveghere montată în curtea din spatele casei unei familii a surprins întreaga scenă. Câinele care nu vedea, pe numele său Luna, se plimba pe marginea piscinei înainte să cadă dn greşeală în apă. 

Celălalt patruped al familiei, Caipirinha, a alergat imediat lângă Luna și a mers în jurul piscinei, găsind un plan de salvare. Cu mult efort, animalul a fost prins de zgardă şi scos din piscină, potrivit dailymail.co.uk.

Articolul continuă după reclamă

Prieteni inseparabili

Stăpâna celor două animale a declarat pentru presa argentiniană că cei doi câini au încheiat o prietenie strânsă, după ce familia a salvat-o pe Caipirinha, în timpul unei vacanţe, după ce proprietarii ei ar fi aruncat-o pe fereastra mașinii, într-o benzinărie din Brazilia.

''Luna este un pitbull care este foarte bătrân, iar mama ei, Syrah, are 15 ani și locuiește și ea tot cu noi'', a adăugat femeia. 

Mai mult, se pare că Luna nu mai vede şi aude bine, iar recent a părut că este mai dezorientată. Acesta ar putea fi motivul pentru care a căzut în piscina familiei.

Pe acelaşi subiect