Povestea tulburătoare a Angelei, o româncă de etnie romă ucisă în faţa casei sale într-un atac rasist, în Franţa. Femeia era însărcinată în şapte luni

În seara fatală, ambulanța se grăbește pe drumul spre Biollay, la ieșirea din satul Chênex (Haute-Savoie). Se face dreapta după trecerea la nivel, spre un câmp iluminat de luminile intermitente ale polițiștilor și pompierilor. E deja prea târziu. Inima femeii de 40 de ani a încetat să mai bată.

Împuşcată în faţa casei

Două adolescente cu ochi negri stau lângă mama lor, prosternate. Soțul este pierdut. Cine ar fi putut face asta? Angela Rostas, însărcinată în șapte luni cu un băiețel pe care l-ar fi numit Ferdino, tocmai a fost ucisă la ora mesei, împușcată în abdomen în pragul casei sale mobile. Din pădurea de vizavi veneau împușcături.

La finalul unei investigații de trei luni, efectuată de nouă anchetatori de la secția de cercetare Savoie din Chambéry, aceştia au reuşit să îi identifice pe atacatori. M., în vârstă de 26 de ani, meșter și vânător cunoscut în Vuache, a fost arestat și încarcerat pe 7 iunie, alături de unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, F., în vârstă de 30 de ani. Cei doi au fost inculpați pentru „omor și tentativă de omor săvârșite din motive de rasă, etnie, națiune sau religie”. Un al treilea tânăr este plasat sub supraveghere judiciară, suspectat de „distrugerea probelor”.

Cei doi prieteni practic nu și-au cunoscut victima, decât din vedere. Potrivit concluziilor inițiale ale anchetei, Angela a murit pentru singurul motiv că era romă, victima unei expediții punitive înfiorătoare efectuate orbește împotriva nomazilor. M. a recunoscut că este autorul împuşcăturilor, „în timp ce a contestat că a lovit în mod deliberat victima”, a indicat procurorul Annecy, Line Bonnet-Mathis. Complicele lui a mărturisit că „a aruncat trăgătorul cu pușca lui la locul crimei” și apoi l-a recuperat. Avocații lor nu au vrut să vorbească.

A vrut o viaţă mai bună

Vestea o întristează pe Elena. Angela era prietena ei. „Pentru noi, ea nu era romă, era Angela”, spune elveţianca, în vârstă de 50 de ani. Ea locuiește în cartierul muncitoresc Vieusseux de treizeci de ani și o ştia pe Angela de aproape paisprezece ani. Femeia cu părul lung și negru, îmbrăcată într-o veșnică fustă lungă, pleca în fiecare dimineață din casa ei din Chênex pentru a cerși de cealaltă parte a graniței, în Elveția. Locuitorii din Vieusseux o descriu drept „zâmbitoare”, „discretă” și „foarte amabilă”. „Ea nu a întins mâna, era doar acolo. Toată lumea de aici i-a dat ceva de atunci”, spune un trecător.

Am trecut pe lângă ea stând pe peretele jos din fața magazinului. Hainele au fost lăsate pentru fiicele ei pe bariera de lângă farmacie. Dacă unii treceau pe lângă ea cu suspiciune, mulți o acceptaseră. „Și-a câștigat locul în comunitate”, spune Coline, un alt rezident local.

„Era o fată destul de diferită de ceilalți cerșetori”, spune Elena. Le-a făcut tuturor o favoare. Când am fost bolnavă, s-a dus să-mi cumpere mâncare, i-am lăsat cardul meu de credit fără nicio problemă. I-a ajutat și pe bătrânii din cartier să-și ducă cumpărăturile, și-a câștigat existența așa. Era atât de fericită că așteaptă un băiat. Vorbea tot timpul despre copiii ei. Angela părea mai în vârstă decât anii ei. Dar când zâmbea, chipul ei rătăcitor se lumina. „Emana bucuria de a trăi și a avut un simț neobișnuit al relațiilor sociale”, remarcă Thomas Vachetta, un fost lucrător pentru protecția copilului din Geneva, care i-a urmărit familia la scurt timp după sosirea în Elveția. Cuplul a sosit din satul Hădăreni, din Transilvania, scena revoltelor anti-romi din 1993, în timpul cărora au murit cel puţin două persoane.

Soledad, prima fiică a Angelei, a văzut lumina zilei în 2010 la spitalul din Geneva. Rada și Denisa s-au născut în 2013 și 2014. Serviciile sociale au plasat-o pe Soledad în maternitate, „pentru că oamenii din comunitate erau îngrijorați de dependenţa tatălui de alcool”, spune Thomas Vachetta. „Dar ne-a liniștit comportamentul Angelei. Și-a păstrat fiica. A avut grijă de copiii ei.” Éric Roset, fotograf și activist pentru cauza romilor, susţine: „Ucigașul a ucis o femeie, copilul ei, dar și viitorul celor două fiice ale sale”.

În lipsa unui loc stabil în Elveția, familia Rostas s-a stabilit în Franța, în acest Vuache rural care devenise marea suburbie a Genevei. Pasionat de vânătoare ca şi tatăl său, M întâlneşte familia Rostas prin pădurile Valleiry și Chênex. Cei cinci locuiau acolo din 2016. „I-am văzut adesea pe cei mici măturând sau alergând afară”, spune o vecină care le-a dat jucării și haine. Alți locuitori sunt enervați de gunoaiele care se adună în jurul rulotei și de excesele tatălui, Tarzan.

Când ura ucide

De două ori în ultimii ani, rulota soților Rosta arde când familia este în România de sărbătorile de Crăciun. Autorii acestor incendii nu au fost găsiți. Potrivit lui Tarzan, M. și tatăl său vin să-i spună că „nu are voie să ia apă”, într-o zi când umple bidoane la un robinet de pe marginea drumului. Schimbul este scurt și glacial. După aceea, Tarzan și M. se uită unul la altul. Un flux de ură care abia aștepta să se umfle.

Se adună zvonuri despre tatăl Rostas. Unii cred că este o amenințare pentru fetele tinere din sat, un traficant sau un hoț. Cu toate acestea, poliția are sesizări despre el doar pentru fapte considerate minore. Angela, la rândul ei, rămâne o umbră, o enigmă pe care nimeni nu încearcă să o dezlege, pe partea franceză. La Geneva, prietenii ei au văzut-o uneori acoperindu-se cu un șal, pentru a-și ascunde o vânătaie pe față. Ea nu vorbește despre asta.

În vara lui 2023, bucuria domină. Și solidaritatea. Câțiva crescători de cai din Chênex tocmai au donat familiei o casă mobilă, cu siguranță dărăpănată, dar dotată cu două dormitoare, o zonă de lounge, o bucătărie și un duș. „Angela mi-a spus că este un palat, era foarte fericită, se simțea ca acasă”, își amintește prietena ei Elena.

Orizontul se luminează pentru mamă. Din aprilie 2021, fiicele ei sunt la școală, mai întâi în Elveția, apoi la colegiul din Saint-Julien-en-Genevois. Autoritățile au demarat o procedură de evacuare, „pentru formă”, explică primarul din Valleiry. Dar tolerează prezența soților Rostas pe o bucată de pământ departe de case, la marginea pădurii. În fiecare dimineață, Angela, Denisa și Rada merg pe poteca cu pietriș alb până la stația de autobuz. Stomacul ei s-a rotunjit. Ea le cere locuitorilor din Vieusseux ajutor pentru a descifra actele de maternitate.

F. și M. locuiesc fiecare la mai puțin de 5 km de casa mobilă. M. îşi plânge tatăl, care a murit în urma unui accident vascular cerebral cu câteva luni mai devreme. Într-o zi descoperă că duba lui a fost vizitată. Au fost furate materiale. Furia se ridică. Şi multă ură care e pe cale să se reverse.

De ani de zile, discuțiile au creat un decalaj între „noi” și „ei”. Un mic grup de prieteni ai lui M. și F. dau vina pe nomazi pentru spargerile și furturile de care sunt conștienți. „Cred că a fost o picătură care a umplut paharul. Și nu pot să cred că ar fi putut ucide intenționat. Au vrut să sperie”, spune un locuitor.

„Se numește rasism și nimic altceva”, spune Saimir Mile, purtătorul de cuvânt al asociației Voix des Roma, care a devenit parte civilă și denunță încă din februarie o crimă motivată de ură. „Eliberarea unui discurs rasist, întâmplător, are un impact asupra anumitor persoane, a jucat un rol”, adaugă Michèle Blanc, avocatul familiei Rostas, potrivit Le Parisen.

Prea multă durere

Cu două zile înainte ca Angela să fie ucisă, nomazi maghiari sunt vizați de împușcături. Pe 20 februarie, F. și M. și-au luat puștile și s-au dus lângă Viry, unde maghiarii s-au stabilit recent. Cei doi tineri împușcă și împușcă. Cel puțin un glonț trece printr-o remorcă. Se ascunde într-un dulap înalt de bucătărie. Persoana dinăuntru era întinsă, din fericire. Nu există răniţi. În dimineața următoare, familiile îngrozite au părăsit zona.

Pe 22 februarie, la scurt timp după ora 18, Angela pregătește masa în timp ce fiicele ei se uită pe TikTok, stând pe banca din mica lor sufragerie. În pădurea de stejari unde cunoaște fiecare trunchi, M. se pregătește să tragă. Prietenul său F. l-a condus la fața locului și trebuie să-l ia. Se aude o lovitură. Atinse butelia de gaz, aproape goală, aşezată lângă intrare. O a doua împuşcătură îngrozeşte familia. Angela deschide ușa și scanează peisajul cufundat în noapte. Un al treilea glonț a lovit-o în abdomen. Ea țipă și cade pe spate. Tarzan și fiicele ei o trag înăuntru. Carcasele gloanţelor găsite la fața locului, spune o sursă apropiată cazului, „sunt de calibru mare, dintre cele folosite în America de Nord pentru a ucide urșii”.

Pe 30 martie, trupul Angelei este ridicat. Fără fast. Un singur buchet de flori se ofilește în fața casei închise cu şipci de lemn și sigilii de poliție. „Ne-am spus că poate a fost o neînțelegere de bani între nomazi”, mărturisește un locuitor din Chênex. Însă anchetatorii fac cercetări. M. și F. sunt interceptați. Și-au reluat cursul vieții, „fără schimbare aparentă”, spune o vecină, cu lacrimi în ochi, îngrozită să vadă că prejudecățile ucid. "Nu înțeleg. Nu am avut niciodată cea mai mică problemă cu nomazii. Cum este posibil?”

Trupul Angelei Rostas a fost îngropat lângă familia ei din România. Fiicele ei au părăsit Franța și străzile din Geneva care „le amintesc prea mult de mama lor”, povestește un prieten de familie. Ele locuiesc cu o mătușă de trei luni și nu s-au mai întors la școală.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰