Premieră pentru armata SUA. Cum au fost salvaţi piloţii de pe elicopterul Apache, doborât de Iran
Cel mai recent val de atacuri americane împotriva Iranului a fost lansat ca răspuns la doborârea unui elicopter militar american care patrula în largul Omanului de către forțele iraniene. Aparatul a fost doborât în noaptea de luni spre marți de iranieni, posibil cu o dronă Shahed, dar nu este clar dacă intenționat sau nu, potrivit CNN și AP. Cei doi membri ai echipajului au fost salvați cu o dronă navală, o premieră pentru armata SUA.
Elicopterul de atac AH-64 Apache al armatei americane s-a prăbușit după ce s-a ciocnit cu o dronă iraniană, potrivit unui oficial american care a vorbit cu AP sub protecția anonimatului. Potrivit CNN, care citează un alt oficial american anonim, elicopterul a fost lovit de o dronă iraniană Shahed. Însă nu este clar dacă drona a vizat intenționat elicopterul Apache sau dacă doborârea a fost accidentală.
Președintele american Donald Trump a spus că ambii membri ai echipajului au fost recuperați în siguranță şi a promis represalii. În urma incidentului SUA au lansat atacuri asupra mai multor orașe iraniene, iar Iranul a lansat rachete balistice și drone către bazele americane din Iordania, Kuweit și Bahrain.
A fost pentru prima dată de la începutul războiului din Iran când americanii au pierdut un Apache. Elicopterele AH-64 Apache joacă un rol important pentru armata americană în blocada asupra transporturilor de țiței iranian și asupra petrolierelor, încercând să preseze Teheranul să accepte un acord. Elicopterele Apache sunt folosite şi pentru atacuri de precizie, sprijin și recunoaștere. Aparatele au fost folosite și de Emiratele Arabe Unite pentru a doborî drone iraniene.
După ce elicopterul a fost doborât, cei doi militari americani au fost observați și recuperați de o dronă maritimă, o premieră pentru armata americană. Drona Marinei SUA care a salvat echipajul de pe Apache poartă numele de Saronic Corsair, un vehicul autonom de suprafață lung de 7,3 metri.
Cei doi au fost salvați din apă la aproximativ două ore după ce elicopterul lor s-a prăbușit. Drona i-a luat şi dus într-un alt punct pe apă, de unde au fost preluați de un elicopter, a transmis Comandamentul Central al SUA. A fost operată de unitatea navală Task Force 59, creată în 2021 și cu baza în Bahrain. Este prima unitate a Marinei SUA dedicată sistemelor fără pilot sau echipaj. Desfășurarea dronelor Corsair în Orientul Mijlociu a început la sfârșitul lunii martie, relatează Reuters.
Dronele maritime sunt folosite într-o gamă variată de misiuni, cum ar fi supravegherea, detectarea minelor și urmărirea activității inamice. Unele sunt adaptate pentru roluri de luptă. Ele pot fi utile atât pentru monitorizarea de rutină, cât și pentru misiuni cu risc ridicat.
Potențialul lor de luptă a fost dovedit în războiul din Ucraina: dronele maritime folosite de ucraineni împotriva ruşilor au demonstrat impactul acestora pe câmpul de luptă, inclusiv prin scufundarea unor nave de război și chiar doborârea unui elicopter, o premieră pentru o navă fără echipaj. Pe lângă dronele marine de suprafață, mai sunt și cele subacvatice, dar multe dintre cele mai avansate sisteme de acest tip rămân strict secrete.
