Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Premierul Indiei, acasă la Putin, în prima vizită de la declanşarea războiului. S-au îmbrăţişat, au băut ceai şi s-au plimbat prin grădină

Premierul indian Narendra Modi se află în Rusia. Este prima sa vizită în această ţară de la începutul invaziei în Ucraina. În timpul şederii de două zile, Modi va participa la o cină privată, oferită de Vladimir Putin. Luni, liderul de la Kremlin l-a plimbat pe prietenul său cu un cart şi i-a făcut turul reşedinţei sale din Novo-Ogaryovo. De-a lungul timpului, India nu a condamnat, dar nici nu a tolerat acţiunea militară a Rusiei în Ucraina și chiar a făcut apel la negocieri pentru a pune capăt ostilităților.

de Redactia Observator

la 09.07.2024 , 11:53

Narendra Modi, care a fost reales premier al Indiei în iunie, a avut un tête-à-tête "informal" cu Vladimir Putin, în cursul serii, la reşedinţa acestuia de la Novo-Ogariovo, la periferia Moscovei. De asemenea, cei doi lideri se vor întâlni din nou marţi pentru discuţii prelungite, înainte ca Modi să plece spre Viena.

Cei doi au apărut la televiziunea rusă la o ceaşcă de ceai la reşedinţa lui Putin din Novo-Ogariovo. De asemenea, potrivit fotografiilor publicate de Kremlin, preşedintele rus l-a plimbat pe oaspetele său prin grădină cu o maşină electrică, iar cei doi au participat la un spectacol hipic, potrivit agenţiilor de presă ruse. "Aveţi propriile dvs. idei, sunteţi o persoană foarte energică, ştiţi cum să obţineţi rezultate în interesul Indiei şi al poporului indian", i-a spus liderul rus oaspetelui său.

"Să vizitezi casa unui prieten este cu siguranţă o mare bucurie. M-aţi invitat la dumneavoastră acasă. Vreau să vă mulţumesc pentru crearea unui program atât de interesant al vizitei, pentru cuvintele dumneavoastră calde. Vă sunt foarte recunoscător", i-a spus Modi lui Putin, potrivit unei transcrieri publicate pe site-ul Kremlinului a primelor cuvinte schimbate de cei doi în momentul în care Putin l-a primit pe premierul indian la Novo Ogariovo.

Vezi și

Într-un mesaj scris în engleză şi rusă, Modi i-a mulţumit lui Putin pe X pentru primirea de care a avut parte şi a declarat că "aşteaptă cu nerăbdare discuţiile de mâine (marţi), care vor contribui cu siguranţă la consolidarea legăturilor de prietenie dintre India şi Rusia".

Pe acelaşi subiect

Mai mult petrol, mai puţine arme

Rusia este un furnizor cheie de arme şi petrol ieftin pentru India, chiar dacă confruntarea sa cu Occidentul şi apropierea sa de China, în contextul conflictului din Ucraina, au avut un impact asupra relaţiilor sale cu New Delhi. Liderul gigantului asiatic va discuta cu preşedintele rus despre "dezvoltarea relaţiilor tradiţional amicale ruso-indiene, precum şi despre agenda internaţională", potrivit Kremlinului.

Statele Unite şi aliaţii lor occidentali au cultivat, la rândul lor, legăturile cu India în ultimii ani pentru a contracara influenţa crescândă a Chinei în regiunea Asia-Pacific, punând în acelaşi timp presiune asupra acesteia pentru a se distanţa de Moscova.

Cu toate acestea, New Delhi a refuzat să adopte o poziţie clară prin faptul că nu a condamnat în mod explicit atacul Rusiei asupra Ucrainei şi prin faptul că s-a abţinut de la votul pentru rezoluţiile ONU împotriva Moscovei.

Susţinătoare a unei lumi multipolare, India continuă să îşi dezvolte relaţiile de securitate cu Statele Unite, principalul rival al Rusiei, Moscova prezintându-se, la rândul ei, ca susţinătoare a unei lumi multipolare cu obiectivul principal de a slăbi Occidentul pe scena mondială.

Însă conflictul din Ucraina a "transformat" relaţiile cu Moscova, explică expertul Swasti Rao de la Institutul Manohar Parrikar pentru Studii şi Analize de Apărare. El observă că au apărut noi "provocări". Precedenta vizită în Rusia a lui Narendra Modi, care a câştigat un al treilea mandat în fruntea celei mai populate ţări din lume în iunie, a fost în 2019. Doi ani mai târziu, la sfârşitul anului 2021, el l-a primit pe Vladimir Putin la New Delhi. Ultima întâlnire oficială a celor doi lideri a avut loc în septembrie 2022, în Uzbekistan, la un summit al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai.

Moscova şi New Delhi, relaţie strânsă încă din timpul Războiului Rece

Moscova şi New Delhi au avut o relaţie strânsă încă din timpul Războiului Rece. Pentru o lungă perioadă de timp, Rusia a fost principalul furnizor de arme al Indiei, dar ponderea importurilor de arme ruseşti a scăzut brusc în ultimii ani.

Intensitatea conflictului cu Ucraina a topit stocurile de armament ruseşti, determinând partenerul indian să caute alţi furnizori şi să îşi dezvolte propria industrie militară. De exemplu, acesta a comandat avioane franceze Rafale pentru forţele sale aeriene.

În acelaşi timp, în urma invaziei ruse din Ucraina din februarie 2022, India a început să cumpere cantităţi mari de petrol rusesc, care a fost vândut cu reduceri de preţ şi redirecţionat către piaţa indiană de către Moscova ca urmare a sancţiunilor occidentale. New Delhi economiseşte astfel bani în timp ce alimentează economia şi maşina de război a Kremlinului, ceea ce i-a adus critici din partea guvernelor occidentale.

Există, totuşi, posibile zone de tensiune. În special, India nu vede cu ochi buni apropierea puternică în curs dintre marele său rival China şi Moscova, temându-se că se va trezi copleşită de o uriaşă entitate geografică ruso-chineză condusă de Beijing. "Unii cred că India trebuie să se apropie de Rusia pentru a evita să cadă în plasa Chinei", spune analistul Swasti Rao. "Alţii cred că este prea târziu", adaugă el.

Atacul Rusiei asupra Ucrainei a avut şi un cost uman pentru India. În februarie, New Delhi a declarat că face presiuni asupra Kremlinului pentru a-i trimite înapoi pe cetăţenii indieni care s-au trezit luptând pe front. După Moscova, Narendra Modi urmează să călătorească la Viena pentru prima vizită a unui lider indian în capitala austriacă din 1983.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?
Observator » Ştiri externe » Premierul Indiei, acasă la Putin, în prima vizită de la declanşarea războiului. S-au îmbrăţişat, au băut ceai şi s-au plimbat prin grădină