Premierul sud-coreean A DEMISIONAT
Premierul sud-coreean Chung Hong-won a anunţat că demisionează în urma naufragiului feribotului Sewol. El a declarat că îşi asumă personal responsabilitatea dezastrului, care s-a soldat cu peste 300 de morţi şi dispăruţi, la 16 aprilie.
"Îmi cer scuze pentru că am fost incapabil să împiedic producerea acestui accident şi incapabil să-i gestionez corect urmările", a declarat el. "Consider, în calitate de premier, că este necesar să îmi asum responsabilităţile şi să demisionez", a continuat Chung Hong-won.
Familiile vitimelor au criticat dur Guvernul şi cele mai multe dintre instituţiile vizate. Acestea acuză autorităţile că au exagerat amploarea intervenţiei, la nivel declarativ, în comparaţie cu mijloacele angajate în mod real.
Numărul persoanelor declarate moarte a ajuns la 187, potrivit ultimului bilanţ oficial comunicat sâmbătă. Însă 115 persoane sunt date dispărute. Feribotul Sewol s-a scufundat pe 16 aprilie, dimineaţa, cu 476 de persoane la bord, dintre care 325 erau liceeni care efectuau o excursie şcolară către Insula Jeju.
foto: news.zing.vn
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰