Zelenski pregătește alegeri și referendum de pace până pe 15 mai. Cum îl presează Donald Trump - FT
La presiunea lui Donald Trump, Volodimir Zelenski a început pregătirile pentru alegeri prezidențiale și pentru un referendum asupra unui acord de pace, până pe 15 mai, dezvăluie Financial Times. Președintele american ar fi amenințat Ucraina că va pierde garanțiile de securitate, fără alegeri. Amintim că Moscova cere insistent ca Ucraina să organizeze alegeri, susținând că Zelenski nu are legimitate pentru a semna cu acord de pace. Un eventual sfârșit al războiului ar urma să aibă loc în iunie.
Donald Trump a făcut presiuni asupra lui Volodimir Zelenski pentru a organiza ambele voturi până pe 15 mai; în caz contrar, Ucraina ar risca să piardă garanțiile de securitate propuse de SUA, dezvăluie Financial Times, (FT) citând oficiali ucraineni și occidentali.
În mod oficial, Ucraina a dezmințit la scurt timp după publicarea materialului FT că ar plănui să convoace alegeri sau un referendum cât timp nu va exista securitate.
Planul ar urma să fie anunțat de Zelenski pe 24 februarie
Potrivit, FT Casa Albă exercită presiuni puternice asupra Kievului pentru a încheia negocierile de pace cu Moscova în această primăvară. Volodimir Zelenski a declarat presei vinerea trecută că Trump dorește ca războiul să se încheie în iunie, pentru a-și concentra atenția asupra alegerilor pentru Congres din noiembrie.
Zelenski a susținut în repetate rânduri că organizarea alegerilor este imposibilă atât timp cât țara se află sub lege marțială, milioane de ucraineni sunt strămutați, iar aproximativ 20% din teritoriu este sub ocupație rusă.
Zelenski ar urma să anunțe planul privind alegerile prezidențiale și referendumul pe 24 februarie, când se împlinesc patru ani de la invadarea țării, au dezvăluit oficiali ucraineni și europeni implicați în planificare. "Ucrainenii au această idee fermă că totul trebuie să fie legat de realegerea lui Zelenski", a declarat un oficial occidental.
Calendarul și termenul-limită impus de SUA, considerate nerealiste
Oficialii atrag atenția că acest calendar și termenul-limită impus de SUA s-ar putea să nu fie realiste, deoarece organizarea alegerilor și încheierea unui acord de pace nu depind doar de voința Ucrainei. Totuși, planul arată că Zelenski încearcă să își maximizeze șansele de a fi reales, transmițând totodată lui Donald Trump că Ucraina nu tergiversează un acord de pace, dacă acesta poate fi atins.
Deși Zelenski are sprijin semnificativ în țară, acesta a scăzut față de acum patru ani, pe fondul oboselii provocate de război și al scandalurilor de corupție din cercul său apropiat. Persoane apropiate președintelui au declarat pentru FT că el și echipa sa i-au transmis lui Trump că sunt deschiși la acest calendar extrem de rapid, în ciuda dificultăților logistice în timp de război.
Zelenski, presat de Trump cu garanțiile de securitate
Deși Zelenski a declarat public că Ucraina și SUA au ajuns la un acord privind garanțiile de securitate și că este pregătit să le semneze împreună cu Trump, președintele american a semnalat Kievului că aceste garanții depind de acceptarea unui acord de pace care, cel mai probabil, ar implica cedarea regiunii Donbas către Rusia. Washingtonul dorește să finalizeze acest plan de pace înainte de termenul-limită din 15 mai.
Zelenski a respins până acum apelurile de a ceda teritorii, declarând săptămâna trecută că Ucraina "va rămâne pe poziții". Oficialii au avertizat că, deși administrația Trump a mai stabilit anul trecut termene-limită care au fost depășite, Washingtonul nu oferă de această dată Kievului foarte mult spațiu de manevră, din cauza alegerilor din toamnă din SUA.
Cu toate acestea, planul ar putea fi amânat și pentru că Kiev și Moscova nu se înțeleg în problema teritoriului, inclusiv asupra controlului Donbasului și al centralei nucleare de la Zaporojie. Un alt factor este dacă Rusia își intensifică atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, dar și ofensiva terestră din estul țării, unde forțele sale înaintează lent, dar cu pierderi uriașe.
Putin a transmis că nu renunță la obiectivele maximaliste, inclusiv cucerirea Donbasului prin forță, dacă Kievul și Occidentul nu îi acceptă cererile. Asta, în ciuda faptului că Trump și emisarul său special, Steve Witkoff, au declarat că îl consideră pe liderul rus pregătit pentru un acord.
Cât de realist este organizarea rapidă de alegeri în Ucraina
Planul pentru alegeri ar putea depinde de capacitatea lui Zelenski de a obține un acord de pace echitabil și acceptabil pentru ucraineni. Liderul de la Kiev a spus în trecut că își dorește ca un eventual acord de pace să fie votat prin referendum, pentru a-i asigura legitimitatea.
Conform calendarului de lucru, parlamentul ucrainean ar urma să adopte în martie și aprilie modificările legislative necesare pentru a permite votarea în condiții de război. Legea marțială interzice organizarea alegerilor naționale în timp de război.
Experții avertizează că, dacă lucrurile se fac în grabă, ar fi pusă în pericol legitimitatea votului, deoarece sute de mii de militari sunt desfășurați pe front și milioane de ucraineni sunt strămutați. "Șase luni de pregătire pentru alegeri nu reprezintă maximumul necesar, ci minimul", a declarat Olha Aivazovska, președinta consiliului OPORA, un think-tank din Kiev.
Și, mai important, fără un armistițiu, Rusia ar putea perturba foarte ușor votul. De exemplu, prezența constantă a dronelor rusești "pune secțiile de votare din întreaga Ucraină sub amenințare", a spus ea. Mulți politicieni se opun organizării alegerilor înainte de încheierea unui acord de pace susținut de garanții solide de securitate, deoarece acest lucru ar putea accentua diviziunile politice interne.
"Competiția politică în timpul războiului este dăunătoare. Ne putem distruge țara din interior, ceea ce este obiectivul Rusiei", a declarat primarul Kievului, Vitali Kliciko.
Zelenski consideră că cea mai bună șansă de a fi reales este anul acesta, mai ales dacă votul coincide cu referendumul, au declarat pentru FT persoane apropiate președintelui. Organizarea ambelor scrutinuri în același timp ar asigura, probabil, o prezență mai mare la vot.
Un oficial occidental a declarat că Ucraina ar avea nevoie de participarea a cel puțin jumătate dintre alegătorii înregistrați înainte de război pentru ca rezultatul să fie recunoscut de observatorii internaționali și pentru a nu oferi nimănui, în special Rusiei, un motiv să conteste validitatea rezultatului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰