Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România, a cerut prin preşedintele Klaus Iohannis, un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU

De la tribuna Adunării Generale a ONU, Klaus Iohannis a vorbit despre conflictele din zona Mării Negre care reprezintă o ameninţare serioasă pentru România.

de Redactia Observator

la 21.09.2017 , 22:07

De la tribuna Adunării Generale a ONU, Klaus Iohannis a vorbit despre conflictele din zona Mării Negre care reprezintă o ameninţare serioasă pentru România. Trei discursuri a susţinut la New York, despre securitate şi combaterea terorismului, dar şi-a lansat implicarea şi în lupta pentru egalitatea de şanse şi drepturile femeilor.

Klaus Iohannis şi soţia sa s-au fotografiat alături de Melania şi Donald Trump la recepţia oferită de preşedintele american. Este cea de-a patra întâlnire cu liderul de la Casa Albă.

Preşedintele României a avut o agendă încărcată la New York, unde a avut mai multe întâlniri bilaterale cu alţi şefi de stat şi a ţinut discursuri în faţa liderilor mondiali. Pentru ţara noastră, ameninţarea vine de la Marea Neagră. 

Vezi și

Iohannis a afirmat din nou că România vrea să se implice în lupta împotriva terorii. 

Pre;edintele participat, alături de premierul Japoniei şi actriţa Emma Watson, la lansarea raportului realizat privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. 

Iar într-o discuţie cu secretarul general ONU, a lansat candidatura României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate. 193 de şefi de stat şi de Guvern participă la Adunarea Generală a ONU de la New York. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » România, a cerut prin preşedintele Klaus Iohannis, un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU