Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prigojin: Moartea nu e sfârșitul, ci începutul. Vom ajunge în iad, dar și acolo vom fi cei mai buni

Canalul de Telegram Grey Zone, asociat grupării Wagner, a publicat joi un fragment dintr-un interviu mai vechi - fără a preciza data - cu Evgheni Prigojin și Dmitri Uțkin. Cei doi lideri Wagner spuneau atunci că "moartea nu e sfârșitul. Vom ajunge în iad, dar și acolo vom fi cei mai buni". Pe 23 august, avionul în care se afla "bucătarul lui Putin" ar fi fost doborât de apărarea antiaeriană rusă, fără a exista supraviețuitori. Potrivit Autorităţii Aeronautice Civile a Rusiei, alături de Prigojin în avion se aflau alte nouă persoane, printre care şi secundul său la conducerea Wagner, Dmitri Uţkin.

de Redactia Observator

la 24.08.2023 , 11:14

Într-un interviu mai vechi, publicat de canalul de Telegram Grey Zone - fără a preciza data -, liderul Wagner, Evgheni Prigojin, vorbea despre moartea sa. "Nu este sfârșitul, ci începutul. Vom ajunge în Iad și acolo vom fi cei mai buni". 

Cu doar două zile înainte să moară, Prigojin publica un video în care sugera că se află în Africa, alături de mercenarii săi. Îmbrăcat în echipament de luptă, el spunea că gruparea sa îi va elibera pe africani.

Filmul prăbușirii avionului lui Prigojin

Vezi și

Un avion cu zece persoane la bord s-a prăbuşit miercuri în Rusia, fără a exista supravieţuitori, iar liderul grupului paramilitar Wagner Evgheni Prigojin se afla pe lista pasagerilor. El s-a aflat la originea unei rebeliuni în iunie împotriva Statului Major rus şi a ministrului Apărării, Serghei Şoigu, condusă de oamenii săi care au capturat pentru scurt timp obiective militare din sudul Rusiei înainte de a se îndrepta spre Moscova. La acea vreme, Vladimir Putin l-a numit trădător, fără a-i pronunţa numele.

Pe acelaşi subiect

Aeronava a decolat de pe aeroportul Șeremetievo, de lângă Moscova cu destinaţia Sankt Petersbourg, miercuri, după ora 14.30. Potrivit presei ruse, avionul a fost în aer mai puțin de jumătate de oră. Dispare de pe radare deasupra regiunii ruse Tver, la doar câțiva kilometri de Moscova. Mai multe imagini postate pe rețelele sociale surprind momentul în care avionul, cuprins de flăcări, cade necontrolat şi explodează la impactul cu solul. Înainte de prăbuşire, martorii spun că au auzit două zgomote puternice. Şi imediat după aceea, au văzut avionul în picaj.

Coincidenţă sau nu, moartea lui Evgheni Prigojin are loc la două luni după ce cel poreclit "bucătarul lui Putin", a condus o rebeliune a mercenarilor Wagner împotriva conducerii militare ruse. El a ocupat mai multe clădiri administrative din oraşul Rostov pe Don şi a cerut demisia ministrului Apărării, Serghei Şoigu. Răzmeriţa a durat 24 de ore. La insistenţele lui Alexandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului, opreşte marşul către Moscova şi acceptă să se exileze la Minsk.

În timp ce presa rusă anunţa moartea lui Prigojin, îmbrăcat la patru ace, Vladimir Putin a mers la un concert prin care au fost marcaţi 80 de ani de la victoria din Bătălia de la Kursk, din cel de-Al Doilea Război Mondial. Nu a spus nimic despre moartea celui care i-a fost aliat până nu demult. În schimb, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, spune că moartea lui Prigojin nu îl surprinde și sugerează că liderul de la Kremlin s-ar afla în spatele acestui incident.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Prigojin: Moartea nu e sfârșitul, ci începutul. Vom ajunge în iad, dar și acolo vom fi cei mai buni