Prima Doamnă a Americii, Jill Biden, a fost testată pozitiv la Covid-19
Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a fost testată pozitiv la COVID-19, a anunţat marţi responsabila sa pentru comunicare, Elizabeth Alexander, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
După ce a fost testată negativ pentru COVID-19 luni, în cadrul testării periodice, prima doamnă a început în timpul serii să prezinte simptome asemănătoare unei răceli. Ea a fost din nou testată negativ într-un test antigen, dar testul PCR a dat ulterior rezultat pozitiv, explică sursa citată.
În schimb, preşedintele Joe Biden a fost marţi testat negativ pentru COVID-19, a anunţat pe Twitter secretara de presă a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.
Joe şi Jill Biden sunt în prezent în vacanţă în Carolina de Sud. Întrucât Joe Biden este considerat contact apropiat al lui Jill Biden, conform măsurilor antiepidemice în vigoare în prezent în SUA el va trebui să poarte mască 10 zile în spaţiile închise şi când se află în proximitatea altor persoane.
''Vom creşte de asemenea cadenţa de testare a preşedintelui şi vom anunţa rezultatele'', a mai spus secretara de presă a Casei Albe.
Prima doamnă, pozitivă la Covid-19
Preşedintele SUA a trecut la rândul său prin infectarea cu coronavirus, fiind testat pozitiv ultima dată pe 5 august.
Testat prima dată pozitiv la COVID-19 pe 21 iulie, Biden a ieşit pe 27 iulie din izolare, întrucât fusese atunci testat negativ şi părea să se fi vindecat după ce a urmat un tratament împotriva coronavirusului.
Dar pe 30 iulie el a fost testat din nou pozitiv, ceea ce medicul Casei Albe a descris drept o ''recădere'', caz observat la un mic procent dintre pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul antiviral Paxlovid.
Acelaşi medicament i-a fost prescris acum şi lui Jill Biden, a anunţat de asemenea responsabila sa de comunicare, ea precizând că prima doamnă va reveni acasă de la locul unde-şi petrece vacanţa în Carolina de Sud după ce va avea două teste negative consecutive pentru COVID-19.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰