Prima Doamnă a SUA a fost operată pentru îndepărtarea unor leziunilor canceroase ale pielii
Prima Doamnă a Statelor Unite a fost operată, pentru îndepărtarea unor leziuni canceroase. Chirurgii au îndepărtat o leziune deasupra ochiului drept şi una de pe piept, a anunţat miercuri Casa Albă, în timp ce o a treia leziune, de pe pleoapa stângă, este în curs de examinare, relatează Associated Press, citat de News.ro.
Dr. Kevin O'Connor, medicul preşedintelui Joe Biden, a declarat că examinările au arătat că atât leziunea de deasupra ochiului drept al lui Jill Biden, cât şi una nou descoperită, pe piept, au fost confirmate ca fiind carcinom bazocelular. Leziunea de pe ochiul stâng a fost "extirpată complet, cu margini, şi a fost trimisă pentru examinarea microscopică standard", potrivit raportului medicului.
Carcinomul bazocelular este cea mai vindecabilă formă de cancer de piele. Este un cancer cu creştere lentă care, de obicei, se limitează la suprafaţa pielii, iar medicii aproape întotdeauna îl pot îndepărta în întregime cu o incizie superficială şi rareori provoacă complicaţii grave sau devine o ameninţare letală.
Medicii au descoperit leziunea în timpul unui control de rutină pentru depistarea cancerului de piele
Soţii Biden şi-au petrecut ziua la Walter Reed National Military Medical Center din Bethesda, Maryland, unde prima doamnă, în vârstă de 71 de ani, a fost supusă unei proceduri ambulatorii programate, cunoscută sub numele de „operaţie Mohs”. Scopul a fost de a îndepărta şi examina leziunile. Soţii Biden au ajuns la centrul medical cu un elicopter, de la Casa Albă, în jurul orei 8 dimineaţa.
- Joe Biden, primele declarații în scandalul documentelor clasificate din biroul său privat: "Am fost surprins să...
- Prima Doamnă a Statelor Unite va fi operată. Jill Biden are o "mică leziune" deasupra unui ochi, descoperită în...
- Primul dineu de stat de la Casa Albă după trei ani. Emmanuel Macron, invitatul special al lui Joe Biden
Dr. Kevin O'Connor a declarat că prima-doamnă "prezintă unele umflături faciale şi echimoze, dar are un moral bun şi se simte bine". Este de aşteptat ca ea să se întoarcă la Casa Albă în cursul serii.
Biroul ei a anunţat în urmă cu o săptămână că medicii au descoperit leziunea în timpul unui control de rutină pentru depistarea cancerului de piele. Ea urma să fie supusă unei "proceduri obişnuite în ambulatoriu, cunoscută sub numele de operaţie Mohs, pentru a îndepărta şi examina definitiv ţesutul", a declarat doctorul într-o declarație din 4 ianuarie pe care biroul primei-doamne a publicat-o săptămâna trecută.
Ce presupune operația
Această operaţie presupune tăierea unor straturi subţiri de piele şi examinarea fiecărui strat pentru a detecta semnele de cancer. Medicii continuă să îndepărteze straturi de piele şi să le examineze până când nu mai există semne de cancer. Medicii au recomandat îndepărtarea leziunii lui Jill Biden "din extremă precauţie", a scris medicul.
Fundaţia Skin Cancer spune că pielea delicată din jurul ochilor este deosebit de vulnerabilă la daunele provocate de razele ultraviolete ale soarelui. Operaţia a fost programată pentru dimineaţa zilei de miercuri, după ce soţii Biden s-au întors din Mexico City, unde preşedintele a avut două zile de discuţii cu liderii Mexicului şi Canadei.
În aprilie 2021, prima-doamnă a fost supusă unei proceduri medicale pe care Casa Albă a descris-o doar ca fiind una "obişnuită", dar nu a furnizat detalii. Şi atunci, preşedintele şi-a însoţit soţia la un centru ambulatoriu din apropierea campusului Universităţii George Washington şi s-au întors la Casa Albă după aproximativ două ore.
Biden a mai însoţit-o pe prima-doamnă la Walter Reed în iulie 2021 pentru tratament ambulatoriu după ce s-a înţepat în piciorul stâng în timp ce se plimba pe o plajă din Hawaii. Ea se oprise în Hawaii pentru a lua parte la evenimente oficiale, după ce participase la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Tokyo.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰