Prima reacţie a Rusiei după asasinarea lui Charlie Kirk: "Societatea americană e extrem de polarizată"
Kremlinul a reacţionat duminică pentru prima dată la uciderea activistului american ultraconservator Charlie Kirk, avertizând asupra polarizării "extreme" a societăţii americane, informează EFE, citată de Agerpres.
"Societatea (americană) este extrem de polarizată, acesta este într-adevăr cazul", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, pe canalul de Telegram al cunoscutului jurnalist proguvernamental Pavel Zarubin. Peskov a apreciat totodată că "forţele de securitate americane trebuie să clarifice dacă este vorba de un incident izolat sau de o tendinţă, ceea ce este ceva mult mai grav".
Asasinul riscă pedeapsa cu moartea
Preşedintele american Donald Trump, care a dat vina pe "stânga radicală" şi pe "nebuni" pentru atac, a promis că va participa la înmormântarea lui Kirk, considerat una dintre figurile cheie ale victoriei sale electorale din 2024 prin mobilizarea votului tinerilor. Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, un influent activist ultraconservator şi un apropiat al lui Trump, a murit miercuri după ce a fost împuşcat în gât în timp ce participa la o dezbatere la Universitatea Utah Valley.
Bărbatul arestat şi acuzat de crimă se numeşte Tyler Robinson, un tânăr în vârstă de 22 de ani, care a tras cu o puşcă de pe un acoperiş din apropiere. Până în prezent, autorităţile nu au oferit mai multe detalii despre acuzaţiile cu care se va confrunta Robinson, care riscă pedeapsa cu moartea.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰