Primele declarații ale lui Lukașenko după deturnarea avionului. Președintele Belarusului susține că alerta cu bombă a venit din Elveția
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko susţine că a acţionat ”în mod legal” deturnând un avion civil la Minsk, în urma unei alerte cu bombă, şi respinge acuzaţia potrivit căreia a deturnat zborul cu scopul de a aresta un opozant.
”Am acţionat legal, apărându-mi cetățenii”, a declarat el miercuri, potrivit agenţiei oficiale belaruse de presă Belta, într-un discurs pe care l-a susţinut în faţa unor aleşi şi unor oficiali de rang înalt ai regimului.
"Mesajul că la bordul acelui avion a fost o bombă a venit din Elveția”, a mai spus Lukashenko. „Autoritățile din Belarus au reacționat în conformitate cu informațiile primite în incidentul avionului Ryanair”, potrivit TASS.
El denunţă acuzarea sa de faptul că a trimis un avon de vânătoare de tip MiG-29 cu scopul de a obliga avionul Ryanair să aterizeze drept o ”minciună”.
”Este o minciună absolută (să se spună) că avionul a fost obligat să aterizeze de către un MiG-29”, a subliniat el. ”Misiunea avionului de vânătoare a fost să stabilească o comunicare şi să monitorizeze aterizarea avionului de pasageri în caz de urgenţă”, dă el asigurări.
- ”Vă rog, vă implor ajutaţi-ne. O să-l omoare acolo." Mama jurnalistului Roman Pratasevici cere disperată...
- Reacția Rusiei, după ce UE a cerut operatorilor aerieni să evite spaţiul aerian al Belarusului
- Imaginea izolării Belarusului: avioanele au evitat spațiul aerian al țării. ”Așa arată Europa în acțiune!”
Lukaşenko a denunţat de asemenea ”atacuri” care încalcă ”linii roşii”, o reacţie faţă de un val de condamnări internaţionale în urma deturnării avionului Boeing aparţinând companiei irlandeze low-cost Ryanair la Minsk.
”Adversarii noştri din străinătate şi din interiorul ţării şi-au schimbat metodele pentru a ne ataca statul. Ei au încălcat o mulţime de linii roşii, au depăşit limitele, înţelegerea şi morala umană”, a declarat el, potrivit Belta. ”Ei au trecut de la organizarea de revolte la etapa strangulării”, a denunţat el, referindu-se la contestarea din 2020, pe care o atribuie opoziţiei conduse de către Occident.
El a denunţat un ”război hibrid modern” împotriva ţării sale, care este un ”teatru de experiemntare pentru a înainta apoi către Est”.
Aleksandr Lukaşenko îi acuză cu regularitate pe americani de faptul că vor să-l răstoarne de la putere, cu scopul de a ataca apoi Rusia lui Vladimir Putin, principalul său aliat.
Pe jurnalistul din opoziţie Roman Protasevici, arestat în urma deturnării zborului Ryanair pe ruta Atena-Vilnius, Lukaşenko l-a catalogat drept un ”terorist”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰