Foto Primele imagini cu tânărul de 17 ani care a înjunghiat mortal 3 fetiţe în Anglia. Poliţia a făcut publică identitatea atacatorului
Poliţia a ridicat restricţiile cu privire la identitatea atacatorului care a ucis 3 copii şi rănit alte câteva persoane luni, după ce a dat buzna într-o sală de dans din Anglia cu un cuţit. Este vorba de Axel Muganwa Rudakubana, un tânăr de 17 ani, care se afla momentul în custodia autorităţilor.
Jurnaliştii BBC au ajuns în posesia identităţii tânărului de 17 ani, acuzat că a înjunghiat mortal 3 fetiţe într-o sală de dans din Southport. Numele atacatorului este Axel Muganwa Rudakubana, s-a s-a născut în Cardiff în 2006 și s-a mutat în zona Southport în 2013. El a locuit în Banks, un sat din Lancashire situat la câțiva kilometri nord de Southport. Părinții lui sunt din Rwanda și are un frate mai mare care s-a născut tot în Cardiff.
Mai devreme, doi copii care au fost răniți în atac au fost externați din spital. Incidentul are loc după o a doua noapte de violențe stimulate de dezinformările online cu privire la suspect.
Următoarea audiere din proces este stabilită pentru 25 octombrie la Liverpool Crown Court. Tânărul este acuzat de omor, tentativă de omor și de deținere a unei arme albe. Rudakubana nu a putut fi eliberat pe cauțiune și se află într-un centru de detenție pentru tineri.
Manifestaţii violente după atacul sângeros
- Proteste violente în Southport, după atacul în care au fost ucise trei fetiţe. Manifestanții au atacat o...
- Cine sunt victimele atacului sângeros din Anglia. Sute de oameni s-au adunat la un priveghi în amintirea celor trei...
- Filmul atacului sângeros din Anglia. Criminalul a dat buzna în sala de dans cu un cuţit şi a vânat zeci de copii...
În ultimele zile protestatarii de extremă dreapta au început să arunce cu sticle şi cărămizi în poliţişti la o zi după atacul cu cuţitul care a luat viaţa a trei copii. Adunaţi în faţa unei moschei, manifestanţii au început să arunce cu obiecte şi în lăcaşul de cult. Situaţia a degenerat rapid şi o maşină a forţelor de ordine a fost incendiată.
Protestul, care, potrivit Poliţiei, ar fi implicat susţinători ai English Defence League, a început la doar câteva străzi distanţă de locul unde a avut loc priveghiul de miercuri, lângă o moschee de pe St Luke's Road din Southport.
39 de poliţişti au fost răniţi în urma violenţelor. Haosul s-ar fi dezlănţuit în urma speculaţiilor privind identitatea atacatorului de 17 ani. Un ofiţer a fost lăsat inconştient, iar unii au suferit răni grave la cap şi la faţă. Trei câini poliţişti au fost, de asemenea, răniţi, asupra a doi dintre ei fiind aruncate cărămizi.
Cine sunt victimele care şi-au pierdut viaţa
Tragedia care a lovit Marea Britanie a avut loc luni când un tânăr înarmat cu un cuţit a dat buzna în clubul Hope of Hart în care se aflau 25 de copii cu vârste între 6 şi 11 ani. Erau la un curs de dans, inspirat de celebra artistă americană Taylor Swift. Două fetiţe, de 6 şi 7 ani au murit pe loc. O a treia s-a stins din viaţă în spital.
Victimele sunt Bebe King, în vârstă de 6 ani, Elsie Dot Stancombe, de 7 ani, şi Alice Dasilva Aguiar, în vârstă de 9 ani, potrivit poliţiei. Alţi cinci copii şi doi adulţi se află în stare critică la spital. Aflată în turneu în Europa, Taylor Swift s-a declarat şocată de cele întâmplate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰