Profesoară de geografie de 24 de ani, relaţii sexuale cu un elev în interiorul şcolii, în Sydney: "Sper că el și familia lui mă pot ierta; am fost proastă"
O profesoară de geografie în vârstă de 24 de ani a păcălit un elev în vârstă de 14 ani pentru a întreţine relaţii sexuale în sala de clasă, în maşină şi pe scările şcolii. Tânăra i-a trimis zeci de mesaje disperate în care îl acuza pe copil că “nu are tupeu” şi “nu e destul de bărbat” dacă îi opune rezistenţă.
Monica Elizabeth Young a pledat vinovată pentru trei acuzaţii de abuz sexual grav cu un minor, după ce mătuşa şi vărul băiatului au văzut-o cum il furişa pe copil în maşina ei. Oamenii au alertat imediat autorităţile şi au cerut să se facă dreptate pentru a ţine băiatul la distanţă de abuzatoare.
Profesoara îl manipula pe elev pentru a întreţine relaţii intime
Tânăra l-a contactat prima oară pe Instagram, iniţiind discuţia după închiderea şcolilor la începutul lui 2020, în urma carantinei naţionale împotriva Covid-19. Conversaţiile s-au mutat ulterior pe Snapchat, unde ea a început să îi trimită şi să îi ceară la schimb poze indecente, potrivit datelor făcute publice în instanţă. De asemenea au purtat discuţii şi prin Facetime, unde Monica nu s-a sfiit să îşi filmeze zonele intime pentru a-i arăta elevului.
Cei doi s-au reîntâlnit şase săptămâni mai târziu, la mijlocul lunii mai, odată cu redeschiderea instituţiilor de învăţământ. Astfel, comunicarea online a devenit fizică până în luna lui iulie. Relaţia a durat două săptămâni, urmând ca în ultima zi de şcoală a băiatului, Monica să îi ofere un act sexual oral în semn de “cadou de adio”, potrivit anchetatorilor.
Femeia a continuat să îl manipuleze însă, trimiţându-i zeci de mesaje şi implorându-l să întreţină relaţii sexuale pentru a depăşi limitele relaţiei lor. L-a convins să o îmbrăţişeze la şcoală în faţa altor elevi şi apoi l-a batjocorit spunându-i că nu are tupeu şi bărbăţie, totul doar pentru a-l face să accepte propunerile indecente. Cu altă ocazie i-a trimis un mesaj în care scria: “Este periculos în cazul în care suntem prinşi, dar dacă o faci va merita”.
Între 24 iunie și 6 iulie 2020, cei doi au întreţinut relaţii sexuale în repetate rânduri, în maşina ei, într-un parc din apropriere şi inclusiv în diferite locuri din şcoală. Victima a fost încurajată să mintă în adesea cu privire la locul în care se află, spunându-i mamei sală că are diferite proiecte pentru care trebuie să rămână mai târziu la şcoală. În final, relaţia dintre cei doi s-a încheiat după ce mătuşa şi vărul băiatului l-au văzut urcând în maşina Monicăi, în data de 7 iulie. La scurt timp au anunţat autorităţile.
Profesoara a fost abuzată, la râdnul ei, în copilărie
Avocata ei, fostul procuror Margaret Cunneen SC, a declarat joi la Curtea Districtuală Downing Center că este „neobișnuit” ca femeile aflate în astfel de poziţi irespectabile, referindu-se la jobul de cadru didactic, să fie acuzate de astfel de infracţiuni. În instanţă, curtea a asistat de asemenea la o mărturisire emoţionantă despre trecutul tinerei, fiind astfel posibilă o legătură subconştientă între propria traumă şi acţiunile asemănătoare la care a fost supus băiatul. Femeia a recunoscut că a fost abuzată sexual în repetate rânduri, în copilărie, de un student de aceeaşi vârstă ca şi victima ei.
În boxa martorilor ea a declarat în lacrimi că “regretă faptul că a tras de relaţie” şi a implorat iertare din partea familiei elevului. După pledoara emoţionantă, avocata ei a cerut instanţei să analizeze “cât de greu ar fi pentru o tânără de 23 de ani, în primul ei an ca profesor să mențină bariere, distanță și o autoritate adecvată față de băieții de vârstă destul de apropiată, sexual vorbind. Nu putem uita că este cu nouă ani mai în vârstă decât el. A fost o perioadă timpurie în cariera acestei femei, vorbim despre imaginea unei femei care nu putea face faţă cu funcţia oferită la momentul respectiv”
Procurorul Alexander Terracini a respins pledoara din partea apărării, argumentând că genul nu ar trebui să joace niciun rol în procedurile judiciare, potrivit Daily Mail. El a spus că, în ciuda intențiilor Monicăi de a deveni profesoară, „faptul este că, în câteva luni de la acceptarea primului ei loc de muncă, l-a abuzat pe unul dintre elevii ei. Asta pur și simplu nu poate fi ignorat”, a spus el.
Dl Terracini a susținut că nu ar trebui să fie făcută nicio diferenţă doar pentru că este femeie şi că singurul lucru care ar trebui luat în considerare la condamnare este că pur şi simplu un adult de 23 de ani a abuzat un adolescent.
„Abuzul este cheia, nu identitatea de gen a abuzatorului. A ales să lucreze la acea școală și a ales să abuzeze de unul dintre acei elevi”, a spus el.
Monica Young a început să predea la şcoala pentru băieți din sud-vestul orașului Sydney pe 20 martie 2020 și a primit 23 de cursuri pentru claselea a şaptea şi a zecea. Tânăra a petrecut patru ani și jumătate la universitate pentru a studia pedagogia și a fost „atât de mândră” de ea însăși când a obținut primul său job ca profesoară cu normă întreagă. Dintre cele 23 de clase care i s-au repartizat, 12 erau pentru materia geografie, un subiect în care nu avea nicio pregătire formală și era întotdeauna cu doar „o pagină înaintea” studenților ei, în timp ce încerca să se obişnuiască cu sistemul de învăţământ.
În aprilie, pandemia Covid-19 a forţat autorităţile în luarea deciziei de a închide şcolile, profesoara fiind nevoită să predea în mediul online, la distanţă. Atunci a început să fie mai apropiată faţă de elevii ei, lăsând formalitatea deoparte; adolescenţii au început să o contacteze la orice oră pentru orice problemă simţindu-se că face deja parte dintr-un colectiv, nu doar ca profesoară.
Tânăra a recunoscut că a fost abuzată în clasa a şaptea şi, prin urmare, înţelege “trauma” la care a fost supus băiatul, chiar dacă nu a conştientizat acest lucru iniţial. „Nu mi-am imaginat niciodată că voi fi unul dintre acei oameni… Nu am avut niciodată probleme cu legea. Sper că el și familia lui mă pot ierta. Am fost proastă. Știam că este greșit, știam că acțiunile mele erau inadecvate, dar nu mă puteam opri şi accepta că nu e bine. A avut încredere în mine și am abuzat de această încredere”, a spus ea printre lacrimi.
Monica Elizabeth Young ar putea fi condamnată la 12 ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unui minor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰