Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Protest de proporții în Paris, inspirat de "Convoiul Libertății". Manifestanții nu mai vor restricții: "Ne sunt încălcate drepturile"

Convoiul protestatarilor faţă de restricţiile de pandemie are un ecou din ce în ce mai puternic în Europa. În Paris au fost demonstraţii de proporţii, în ciuda avertismentelor date de autorităţi. Ofiţerii nu fac faţă haosului din stradă, iar amenzile nu îi sperie pe manifestanţi. Următoarea destinaţie este Bruxelles, unde sute de camionagii vor să se solidarizeze cu restul manifestanţilor din întreaga lume. 

de Redactia Observator

la 13.02.2022 , 21:17

Oraşul iubirii s-a transformat peste noapte în oraşul protestelor. Blindate, dube de poliţie şi peste şapte mii de ofiţeri au fost dislocaţi în capitala Franţei pentru a face faţă manifestaţiilor faţă de restricţiile COVID inspirate din Canada.

Peste 500 de protestatari au fost opriţi la intrarea în Paris, iar 300 dintre ei au şi fost amendaţi. Dar nu toţi au putut fi opriţi. Poliţia a lansat grenade cu gaze lacrimogene asupra manifestanţilor care au blocat Champs Elysees şi piaţa Arcului de Triumf. Nu au lipsit nici încăierările, în care au fost răniţi atât manifestanţi, cât şi forţe de ordine. 54 de oameni au fost reţinuţi pe parcursul zilei, pentru că purtau la ei ciocane, cuţite şi alte obiecte periculoase.

Cu steagurile la ei, protestatarii ameninţă că n-au de gând să se oprească

Vezi și

Protestatar: Ne sunt încălcate drepturile, libertățile, avem doar dreptul să muncim, să cheltuim și să fim impozitați.

Protestul s-a extins, apoi, în toată ţara. Manifestanţi au ajuns în nord, sud, est şi vest cu zeci de maşini, rulote, tractoare şi alte vehicule. Revoltele au ecou şi în alte părţi de pe glob. În Canada, camionagiii şi manifestanţii au continuat să ocupe zona din faţa Parlamentului de la Ottawa, unde forţele de ordine aşteaptau întăriri. 

Principalul punct de trecere a frontierei cu Statele Unite a rămas şi el blocat de camioane, deşi poliţia a reuşit să îndepărteze o parte dintre protestatari. Cu acelaşi gând au ieşit în stradă şi locuitorii din Montreal. Iar în Olanda protestatarii au blocat centrul oraşului Haga cu zeci de vehicule. În Germania peste 1200 de persoane au mărşăluit pe străzi cu pancarte, strigând sloganuri. În Noua Zeelandă, protestatarii au fost mai paşnici. S-au întâlnit în faţa clădirii parlamentului unde au scandat lozinzi, dar au şi cântat. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Alegeri SUA: pe cine aţi prefera preşedinte, Donald Trump sau Kamala Harris?
Observator » Ştiri externe » Protest de proporții în Paris, inspirat de "Convoiul Libertății". Manifestanții nu mai vor restricții: "Ne sunt încălcate drepturile"