Video Protest inedit la o galerie de artă din Londra. Activiștii au aruncat cu supă peste un tablou pictat de Vincent van Gogh
"Floarea soarelui", celebrul tablou al pictorului Vincent van Gogh, din National Gallery din Londra, a fost țința unui act de vandalism din partea unor activiști din grupului Just Stop Oil. În imaginile care au ajuns rapid virale pe internet se poate vedea cum două persoane aruncă cu supă către pictură, asta înainte de a se lipi de aceasta cu lipici, notează BBC.
Din fericire, în ciuda modului în care cele două au ales să protesteze, după cum au transmis reprezentanții galeriei, pictura era acoperită cu o folie de sticlă și nu a fost afectată de supă. Oficialii National Gallery au anunțat că incidentul s-a petrecut în jurul orei locale 11.
"Cele două persoane au încercat să se lipsească de zidul de lângă «Floarea soarelui» de Van Gogh (1888). De asemenea,, acestea au aruncat o substanță roșie- ceea ce pare a fi supă de roșii - peste pictură", se arată într-un comunicat al National Gallery din Londra.
"Camera a fost eliberată de vizitatori și poliția a fost chemată. Polițiștii sunt acum la fața locului. Există unele daune minore la ramă, dar pictura este nevătămată. Cele două persoane au fost arestate", au mai transmis reprezentanții instituției de artă.
Pictura din National Gallery din Londra este una dintre cele șapte lucrări care similare ale lui Van Gogh create în 1888 și 1889, dintre care cinci sunt expuse în galerii și muzee din întreaga lume. Incidentul vine la trei luni după ce alți membrii ai grupului Just Stop Oil au făcut același lucru cu o altă lucrare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰