Proteste în mai multe ţări europene după ce armata israeliană a oprit ambarcațiunile cu ajutoare pentru Gaza
Furie în mai multe ţări europene după ce armata israeliană a interceptat flotila umanitară care aducea ajutoare pentru Gaza. Un total de 473 de membri ai echipajului flotilei Global Sumud, printre care se află şi cunoscuta activistă Greta Thunberg, reținuți de autoritățile israeliene, au fost transferați la închisoarea Saharonim din deșertul Negev, în sudul Israelului.
Mii de oameni au ieşit în stradă la Paris pentru a cere încheierea războiului. Poliţia a fost nevoită să folosească forţa pentru a dispersa mulţimile de protestatari. Proteste uriaşe au avut loc şi în Grecia, la Atena, precum şi în Italia.
Flotila umanitară care se îndrepta către enclavă a fost interceptată după lăsarea întunericului la 120 de kilometri de coasta Fâşiei. În total, 40 nave au fost oprite, iar 473 de activişti reţinuţi, printre care şi Greta Thunberg. Cel mai probabil aceştia vor fi deportați în țările lor.
Potrivit Ministerului de Externe italian, parlamentarii și europarlamentarii italieni care făceau parte din flotilă au fost deja transferați la aeroportul din Tel Aviv pentru a lua un zbor regulat spre Roma. Este vorba despre europarlamentarele alianței Verzii, de stânga, Benedetta Scuderi, Annalisa Corrado din Partidul Democrat (PD), precum și de senatorul Mișcării 5 Stele, Marco Croatti, și deputatul PD, Arturo Scotto.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰