Proteste la Londra, în ziua votării acordului pentru Brexit. Votul riscă să fie amânat
Zeci de mii de oameni protestează la Londra, în ziua în care Parlamentul britanic e așteptat să voteze acordul pentru Brexit. Manifestanții, proeuropeni, cer un nou referendum. În Parlament, în schimb, un amendament proaspăt introdus riscă să amâne votul pe acord.
Zeci de mii de oameni protestează la Londra, în ziua în care Parlamentul britanic e așteptat să voteze acordul pentru Brexit. Manifestanții, proeuropeni, cer un nou referendum. În Parlament, în schimb, un amendament proaspăt introdus riscă să amâne votul pe acord.
Un uriaș protest anti-Brexit a început sâmbătă în Londra. Zecile de mii de protestatari au pornit din Park Lane către centrul orașului, purtând steaguri are Uniunii Europene și pancarte cu mesaje proeuropene sau care îl ridiculizau pe Premierul Boris Johnson.
Manifestanții vor să fie pus capăt Brexit-ului și să se organizeze un nou referendum, pentru ca alegătorii să fie cei care să voteze sau nu acordul încheiat de Boris Johnson cu UE. La manifestație au putut fi văzuți și actorii Sir Patrick Stewart și Paul McGann. Primarul Londrei, laburistul Sadik Khan, de asemenea, a participat.
Ce se întâmplă în Parlament
Camera Comunelor s-a întâlnit într-o sesiune specială de weekend, prima din 1982, de la Războiul Malvinelor, pentru a vota acordul pentru Brexit încheiat de Premierul Boris Johnson și de liderii europeni la Summitul Consiliului European de la Bruxelles, joi.
Un vot favorabil acordului ar deschide calea către Brexit la termenul dorit de Boris Johnson, adică 31 octombrie.
Amendamentul care riscă să amâne votul
La ședința Camerei Comunelor, Boris Johnson a avut parte de o surpriză venită din partea unui parlamentar, care ar putea da toate planurile peste cap.
Sir Oliver Letwin, fost conservator, acum independent, a introdus un amendament care cere ca votul pe acordul pentru Brexit să nu aibă loc până în momentul în care nu este implementată legislația necesară.
Parlamentarii au decis ca acest amendament să fie supus votului în ședința de sâmbătă. Dacă va fi aprobat, votul pentru acord va fi amânat, iar Boris Johnson va fi nevoit, tot sâmbătă, să scrie o scrisoare către UE, pentru a cere amânarea cu 3 luni a Brexit-ului.
Ce șanse are acordul pentru a fi aprobat
Introducerea amendamentului vine ca un nou obstacol pentru Boris Johnson. Pentru ca acordul pentru Brexit să fie votat sâmbătă, e nevoie ca amendamentul să fie mai întâi respins de parlamentari.
Însă și votul pentru acordul privind Brexit se anunță extrem de strâns. Conform estimărilor făcute de BBC, 310 parlamentari sunt pentru acord, iar 302 împotrivă. Pentru a fi aprobat, acordul are însă nevoie de 320 de voturi.
Rămân astfel cruciale voturile a 27 de deputați britanici, care, deocamdată, sunt indeciși. În ultimele 24 de ore au avut loc negocieri intense în încercarea de a fi convinși.
Dacă acordul va fi supus votului și va fi respins, Boris Johnson se va vedea obligat și în acest caz să scrie Uniunii Europene și să ceară o prelungire a termenului pentru Brexit până în ianuarie 2020.
Aprofundează subiectul: Acordul pentru Brexit, supus votului în Parlamentul Marii Britanii
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰