Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Protestele din Statele Unite s-au extins în Europa și Africa

Furia din Statele Unite, după ce bărbatul de culoare a fost omorât prin sufocare de către un poliţist, s-a răspândit precum o caracatiţă, în întreaga lume! Mii de oameni au protestat la Londra şi au aruncat cu tot felul de obiecte în autorităţi. Iar peste Ocean, violenţele sunt departe de a se încheia. Cazul, care a provocat o serie de nemulţumiri şi i-a făcut pe mulţi să uite de pandemie, a fost comentat şi de cei mai mari conducători ai lumii. Fostul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, critică dur modul în care a acţionat Donald Trump.

de Redactia Observator

la 04.06.2020 , 11:00

  • Proteste la Londra și Paris
  • Donald Trump, criticat de Barack Obama

Mii de protestatari au ieşit din nou pe străzile oraşelor americane. La mai mult de o săptămână de când au izbucnit incidentele, situaţia pare departe de a se încheia.

Inclusiv soldaţii au fost mobilizaţi pentru a calma spiritele şi a proteja împrejurimile Casei Albe. Iar violenţele au continuat în mai multe părţi ale ţării, inclusiv în Manhattan.

Mulţi oameni au rămas blocaţi pe podul care leagă cartierele Manhattan şi Brooklyn, după ce autorităţile au interzis accesul. De întregul haos au profitat hoţii, care au vandalizat magazinele şi au furat tot ce le-a intrat în mână.

Vezi și

Tensiunile din Statele Unite scot la iveală o problemă veche.

Barack Obama, fostul preşedinte SUASunt rezultatul unei lungi istorii de sclavie. Ştim de Jim Crow, de suprasolicitare şi de rasism instituţionalizat.

Incidente violente au avut loc şi în alte ţări. În Marea Britanie peste 15 mii de oameni au protestat în Hyde Park, iar o parte dintre ei au devenit agresivi cu autorităţile.

Tensiuni au aprăut chiar şi în Suedia, unde iniţial protestatarii au fost paşnici.

În Franţa, însă, reprezentanţii guvernului consideră că protestele de la Paris nu se compară cu cele din Statele Unite, chiar dacă acum două zile ele au devenit extrem de violente, iar autorităţile au folosit gaze lacrimogene pentru a calma spiritele.

Oamenii au protestat chiar şi în Africa de Sud. În număr restrâns, ce este drept. Modul în care George Floyd a murit a fost condamnat chiar şi de Papa Francisc, care îndeamnă oamenii să renunţe la violenţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Protestele din Statele Unite s-au extins în Europa și Africa