Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Protestele violente continuă în Grecia, după tragedia feroviară cu zeci de morți din Tempi. Premierul Kyriakos Mitsotakis a cerut iertare familiilor victimelor

Protestele violente continuă în Grecia. Ciocniri violente au avut loc, duminică, între poliţie şi manifestanţi, în faţa Parlamentului din Atena, în timpul unui miting după dezastrul feroviar din Tempi, soldat cu moartea a 57 de persoane. Furioși, oamenii au incendiat coşurile de gunoi şi au aruncat cocktail-uri Molotov, iar poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene şi grenade.

de Redactia Observator

la 05.03.2023 , 14:31

Protestele violente continuă în Grecia, după tragedia feroviară cu zeci de morți din Tempi. Premierul Kyriakos Mitsotakis a cerut iertare familiilor victimelor - Twitter

În câteva minute, Piaţa Syntagma, marea esplanadă din faţa Parlamentului s-a golit de cei 12.000 de manifestanţi, care se adunaseră mai devreme pentru a cere socoteală autorităţilor elene după această coliziune între două trenuri care circulau pe aceeaşi linie, potrivit News.ro.  Această dramă, care bulversează toată ţara, a stârnit şi o imensă furie faţă de neglijenţa şi neajunsurile de la căile ferate relevate odată cu acest accident.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Starea deplorabilă a reţelei feroviare, diverse probleme în sistemul de semnalizare şi siguranţă pe căile ferate au fost semnalate, în condiţiile în care directorul staţiei din Larissa, oraşul cel mai apropiat de accident, şi-a recunoscut responsabilitatea.

Articolul continuă după reclamă

Premierul grec a cerut iertare familiilor victimelor

Pe acelaşi subiect

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut iertare, duminică, familiilor victimelor din accidentul feroviar care s-a soldat cu 57 de morţi şi a provocat o furie imensă în Grecia. 

"În calitate de prim-ministru, mă simt dator să cer iertare  tuturor, dar mai ales rudelor victimelor”, a scris el într-un mesaj adresat grecilor şi publicat în special pe contul său de Facebook. "În Grecia anului 2023, nu este posibil ca două trenuri să circule în direcţii opuse pe aceeaşi linie şi să nu fie observate de nimeni”, a scris Mitzotzakis. 

"Nu putem, nu vrem şi nu ar trebui să ne ascundem în spatele erorilor umane. Faptul că sistemul de control digital va fi complet operaţional în lunile următoare nu este o scuză. Ci este exact invers. Durerea este şi mai mare că nu am apucat să-l terminăm înainte să se întâmple ceva rău. Justiţia va investiga rapid tragedia şi va găsi responsabilii. Acum, suntem datori să fim alături de familiile victimelor, prin recunoaşterea cu îndrăzneală a greşelilor statului. Ştiu că mulţi din ziua de azi îşi vor aminti fraza unuia dintre predecesorii mei că „asta este Grecia”. Dar nu, ea nu este singura. Există o altă Grecia, acolo, care ne dă speranţă, credinţă şi putere.Cu toţii am văzut-o chiar şi după tragicul accident. Prin pompieri, salvatori, medici şi personal din sănătate care au organizat imediat îngrijirea răniţilor. Prin armată. Dar şi experţi din Poliţie care s-au ocupat rapid de misiunea dureroasă de identificare a cadavrelor. Ca să se poată întoarce la familiile lor pentru a jeli. Şi noi am văzut faţa celei mai bune Grecii la pasagerii care şi-au riscat viaţa pentru a-şi salva colegii pasageri. Personal, sunt în politică pentru a schimba această "ţară rea", această Grecie veche care ne face rău. De asta încerc, în fiecare zi. Uneori îmi iese bine, alteori nu. Ştiu bine, totuşi, cât de bine ne putem face patria dacă ştergem rămăşiţele trecutului care ne ţin înapoi. Şi pentru această Grecia pe care o merităm voi continua să lupt", se arată în mesajul lui Mitzotzakis.

La 28 februarie, un tren de pasageri care mergea la Salonic s-a ciocnit cu un tren de marfă care venea în afara oraşului Tempe, ucigând cel puţin 57 de persoane. 

Între victime se află şi un cetăţean român. Prim-ministrul a participat la o slujbă religioasă în Catedrala Ortodoxă din Atena, iar în toate bisericile din ţară s-a adus un omagiu victimelor a ceea ce a fost descris de autorităţi drept „o tragedie naţională”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Protestele violente continuă în Grecia, după tragedia feroviară cu zeci de morți din Tempi. Premierul Kyriakos Mitsotakis a cerut iertare familiilor victimelor