Video Putin a organizat cea mai austeră paradă de 9 Mai din ultimii ani, de teama atacurilor ucrainene

Parada de ziua Victoriei, odinioară grandioasă, a fost, astăzi, mai săracăcioasă ca oricând la Moscova. De teama unor atacuri ucrainene, administraţia de la Kremlin a luat măsuri stricte de securitate - de câteva zile Moscova nu are internet, iar la defilare a participat doar o mică parte din glorioasa Armată Roşie. În discursul său, Vladimir Putin a atacat NATO.

de Dragoş Silvestru

la 09.05.2026 , 19:49

Panica de la Moscova a făcut ca tunurile, tancurile sau rachetele care se revărsau pe străzi pe 9 mai, să rămână de această dată, în bazele militare. În schimb, invitaţii din lojă au putut urmări pe ecrane uriaşe imagini cu submarine, avioane de vânătoare, arme laser sau drone. Şi numărul soldaţilor veniţi la paradă a fost cu mult mai mic decât de obicei. Nu au lipsit, însă, batalioanele care au luptat pe frontul din Ucraina, şi nici trupele nord-coreene.

Putin a atacat NATO în discursul de Ziua Victoriei

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a susţinut obişnuitul discurs, în care a lăudat armata rusă şi toate acţiunile în care a fost implicată. Şi a mai proclamat o dată victoria în războiul cu Ucraina.

Articolul continuă după reclamă

"Cauza noastră este dreaptă, suntem împreună, iar victoria a fost și va fi întotdeauna a noastră. Glorie națiunii victorioase, glorie veteranilor, glorie Forțelor Armate ale Rusiei. Sărbători fericite. La mulți ani de Ziua Victoriei. Ura!", a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.

Liderul de la Kremlin a blamat iarăşi Alianţa Nord Atlantică, pe care o acuză că susţine Kievul şi a comparat "acţiunea specială" din Ucraina cu luptele din Al Doilea Război Mondial.

"Marea realizare a generației învingătorilor îi inspiră pe soldații care îndeplinesc astăzi sarcinile unei operațiuni militare speciale. Aceștia se confruntă cu o forță agresivă, înarmată și susținută de întregul bloc NATO", a mai spus preşedintele Rusiei.

Robert Fico, singurul lider european prezent la parada din Piaţa Roşie

Premierul Slovaciei, Robert Fico şi vicepreşedintele parlamentului slovac au fost singurele feţe europene prezente la parada din Piaţa Roşie.

"În Uniunea Europeană, există întotdeauna câteva oi negre, așa-numitele "oi negre ale familiei". Ei bine, eu aparțin acelei turme. Oaia neagră a familiei", a delarat Robert Fico, prim-ministrul slovac.

În dreapta lui Vladimir Putin a stat prietenul său Alexander Lukashenko, preşedintele Belarusului. Iar printre ceilalţi invitaţi numai prezenţe exotice: sultanul Malayesiei, conducătorul Laosului dar şi preşedinţii Uzbekistanului şi Kazahstanului. Toţi au fost invitaţi la recepţia de la Kremlin. În paralel, la Kiev, Volodimir Zelenski a ironizat desfăşurarea militară, ba chiar a emis un decret prezidenţial prin care "a permis" parada de la Moscova.

Dragoş Silvestru Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a indus vreodată în eroare Inteligenţa Artificială?
Observator » Ştiri externe » Putin a organizat cea mai austeră paradă de 9 Mai din ultimii ani, de teama atacurilor ucrainene