Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rheinmetall: Europa trebuie să își crească rapid investițiile în sisteme anti-dronă cu cost redus

Armin Papperger, directorul executiv al Rheinmetall, cel mai mare producător de armament din Germania, avertizează că Europa trebuie să își crească rapid investițiile în sisteme anti-dronă cu cost redus. Declarația vine la scurt timp după ce un raid de drone rusești a pătruns în spațiul aerian al Poloniei.

de Redactia Observator

la 12.09.2025 , 17:20

Rheinmetall pregătește sisteme pentru Polonia și Ucraina - Shutterstock

Șeful Rheinmetall, cel mai mare producător de armament din Germania, cere investiții urgente în sisteme anti-dronă cu cost redus. Armin Papperger avertizează că actualele soluții, bazate pe rachete, sunt mult prea scumpe față de prețul dronelor și spune că Europa trebuie să-și mărească rapid capacitatea de producție. Compania este pregătită să furnizeze Poloniei sisteme de apărare aeriană, dacă va fi solicitată.

Într-un interviu acordat Financial Times, Papperger a subliniat că sistemele tradiționale de apărare bazate pe rachete sunt mult prea costisitoare raportat la prețul redus al dronelor. "Avem o soluție care poate doborî o dronă cu 5.000 de dolari, iar asta are logică economică", a declarat el.

Producție accelerată și livrări pentru Polonia și Ucraina

Articolul continuă după reclamă

Rheinmetall a anunțat că și-a extins capacitatea de producție și plănuiește să construiască 200 de sisteme mobile Skyranger pe an. Compania este pregătită să livreze rapid echipamente Poloniei, dacă Varșovia va cere acest lucru. Primele livrări pentru Ucraina sunt programate să înceapă la finalul acestui an.

Construirea unei rețele eficiente de apărare aeriană a devenit o prioritate pentru statele europene, pe măsură ce Rusia își intensifică atacurile cu drone asupra Ucrainei. Țările UE au început deja să trimită sisteme și muniții din stocurile proprii, însă Papperger avertizează că "Europa are aproape nimic" și trebuie să-și mărească rapid capacitatea de producție.

Rheinmetall, campionul industriei de apărare

Compania germană a devenit un jucător-cheie în efortul de înarmare al Europei după invazia Rusiei în Ucraina. În ultimii trei ani, acțiunile Rheinmetall au crescut spectaculos, făcând-o cea mai performantă companie din indicele DAX. Conducerea țintește o marjă de profit de 20% la vânzări estimate între 40 și 50 de miliarde de euro până în 2030.

Bild: Drone de câteva mii de euro doborâte cu rachete de 400.000 de euro

Germanii de la Bild relatează citând un ofițer NATO de rang înalt că Rusia a trimis pe 10 septembrie 25 de drone în spațiul aerian al Poloniei, iar NATO a doborât doar trei dintre ele, a patra fiind în curs de verificare. Restul au căzut singure sau au trecut mai departe în Ucraina. Bild confimă că cele trei drone au fost neutralizate de avioane F-35 cu rachete AIM-9 Sidewinder, de peste 400.000 de euro fiecare, în timp ce dronele rusești valorează doar câteva mii de euro.

Estimările privind costul unei ore de zbor cu un F-35 variază, de la 30.000 la 45.000 de euro/oră. Din această cauză, strategia este considerată nesustenabilă pe termen lung. Ucraina dispune de metode mai eficiente de apărare împotriva dronelor rusești. Sunt folosiți senzori acustici care detectează zgomotul dronelor, iar soldații, aflați în camionete echipate cu mitraliere, le urmăresc și le doboară cu rafale de foc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Rheinmetall: Europa trebuie să își crească rapid investițiile în sisteme anti-dronă cu cost redus