Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia Ministerului rus al Apărării după ce Evgheni Prigojin, şeful Wagner, a acuzat armata de trădare

Ministerul Apărării rus a calificat miercuri drept ''absolut false'' declaraţiile ''exaltate'' ale şefului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, care a susţinut în ajun că armata rusă a încetat să mai furnizeze combatanţilor săi muniţie pe frontul din Donbas şi că aceasta echivalează cu o trădare din partea conducerii militare ruse, transmite EFE, citată de Agerpres.

de Redactia Observator

la 22.02.2023 , 13:11

Reacţia Ministerului rus al Apărării după ce Evgheni Prigojin, şeful Wagner, a acuzat armata de trădare - Profimedia

''Conducerea grupului comun de trupe (în Ucraina) acordă o atenţie specială, constantă şi prioritară dotării cu tot ceea ce este necesar a voluntarilor şi militarilor unităţilor de asalt'', a transmis într-un comunicat Ministerul Apărării rus, care de mai multe săptămâni îi numeşte ''voluntari'' pe mercenarii din Wagner.

Numărul de arme şi muniţii oferite de Armata rusă către Wagner

Ministerul, condus de Serghei Şoigu, a insistat că numai în ultimele două zile progresul total către poziţiile defensive ale forţelor armate ucrainene realizat de unităţi de asalt ruse în zona oraşului Bahmut a fost de ''peste doi kilometri şi jumătate''.

Articolul continuă după reclamă

''Operaţiunile de luptă reuşite nu ar fi fost posibile fără sprijinul total al ofensivei de către artilerie, vehicule blindate şi alte arme de foc (...)'', a subliniat ministerul rus, care a adăugat că, în pofida ''condiţiilor climatice dificile în zona Bahmut, în ultimele zile au fost realizate 18 incursiuni ale avioanelor de asalt pentru a sprijini ofensiva detaşamentelor de asalt''. Din acest motiv, toate declaraţiile 'exaltate' cu privire la lipsa muniţiilor 'sunt complet false', a adăugat ministerul rus.

Pe acelaşi subiect

Ministerul Apărării rus a susţinut că numai în perioada 18-20 februarie ''voluntarii'' escadroanelor de asalt au primit 1.660 de rachete pentru lansatoare de rachete multiple, 10.171 muniţii pentru tunuri de mare calibru şi mortiere, plus 980 de proiectile de tanc.

''Toate solicitările privind furnizarea de muniţie pentru unităţile de asalt se onorează cât mai repede cu putinţă. Aşa a fost şi aşa va fi'', a insistat ministerul rus, care a adăugat că, în următoarele zile, toate solicitările prezentate pentru luna februarie vor fi onorate în totalitate. Ministerul a mai explicat că, la 25 februarie, va începe furnizarea de muniţii în conformitate cu necesarul solicitat pentru luna martie.

''În total, pe parcursul anului trecut, necesarul de muniţie pentru detaşamentele de asalt a fost satisfăcut în proporţie de 140%. Aceasta este prioritatea noastră'', insistat ministerul, care s-a plâns că ''tentativele de a diviza mecanismul strâns de interacţiune şi sprijin între diviziile grupului rus sunt contraproductive şi aduc beneficii exclusiv duşmanului''.

Evgheni Prigojin, patronul grupului paramilitar privat Wagner, i-a acuzat marţi pe ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi pe şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, de privarea luptătorilor săi de muniţie şi de încercarea de a distruge Wagner, în prezent protagonistul principalelor progrese ruse în estul Ucrainei, ceea ce - în opinia sa - echivalează cu trădarea.

Prigojin, cunoscut pentru legăturile sale strânse cu Kremlinul, a acuzat Ministerul Apărării rus că a ignorat cu brio toate solicitările sale şi a susţinut că pe vremea când generalul Serghei Surovikin era comandantul forţelor ruse în Ucraina ''nu existau probleme cu muniţiile''. Fără a-l numi, Prigojin a sugerat că problemele au început când conducerea campaniei militare din Ucraina a fost preluată de şeful Statului Major, Valeri Gherasimov, pe care patronul Wagner l-a criticat în mai multe rânduri de la începerea invaziei ruse în Ucraina.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Reacţia Ministerului rus al Apărării după ce Evgheni Prigojin, şeful Wagner, a acuzat armata de trădare