Video Reacţia unei românce care a ajuns în Laponia la -46 de grade Celsius
Europa este paralizată de ger! Mai multe aeroporturi au fost închise, iarzborurile anulate. Temperaturi extreme s-au înregistrat de la Viena până în Laponia, unde o româncă a aflat pe propria piele cât de dură este viaţa la minus 46 de grade Celsius.
Cel mai frig a fost în Finlanda, unde termometrele au arătat mult sub minus 40 de grade Celsius.
"Toate zborurile s-au anulat. Absolut toate activităţile au fost anulate in ultimele patru zile din cauza frigului. Pentru că acum două zile am avut -46°C", spune Theea, o româncă în Laponia.
Locuitorii din Europa Centrală şi de Est au avut parte de necazuri din cauza unui periculos fenomen meteo. Imediat ce a căzut la sol, ploaia s-a transformat într-un strat de gheaţă care a acoperit tot. Avioanele nu au mai putut să decoleze de la Viena şi Praga, iar pasagerii care urmau să aterizeze acolo au fost redirecţionaţi în alte oraşe.
"Încă de dimineaţă am fost afectaţi de „gheaţa neagră” atât la Viena cât şi în celelalte regiuni. Serviciul de iarnă a lucrat încă din timpul nopţii pentru a preveni formarea gheţii pe platforme, pe piste şi pentru a menţine cât mai curate căile de rulare. Temperaturile scăzute şi umiditatea ridicată au fost o provocare", spune Peter Kleeman, purtător de cuvânt Aeroportul Viena.
Aeroportul din Budapesta şi-a oprit activitatea ore în şir. Un avion a ieşit de pe pista acoperită cu gheaţă. Iar lacul Balaton, cel mai mare din Europa Centrală, a înghețat bocnă pentru prima dată în ultimii 10 ani.
În Elveţia, un schior a supravieţuit miraculos unei avalanşe. Un turist i-a văzut mâna care rămăsese afară din zăpadă şi a chemat ajutoare.
În Germania, însă, doi oameni şi-au găsit sfârşitul din cauza vremii extreme.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰