Regal culinar romanesc in Washington
A fost un adevarat regal culinar romanesc, weekendul acesta, in Washington. Sute de romani si americani s-au inghesuit sa guste din bucatele aburinde si extrem de imbietoare. Banii stransi vor fi folositi pentru ridicarea unei Biserici pentru romanii stabiliti peste Ocean
Mirosul micilor, sarmalelor si a pastramei de miel proaspat pregatite si servite intr-o ambianta specific romaneasca i-a facut pe gurmanzi sa se simta mai aproape de tara noastra, pret de cateva ore. Cuceriti de aroma lor, unii americani veniti sa experimenteze aromele bucatariei romanesti au cerut chiar si reteta. “Se mananca mamaliga cu branza si unt si ou. Am vazut ca americanii mananca si cu paine, asa de mult le place”, a explicat preotul Dumitru Paun.
In ciuda preturilor deloc sfioase, pofticiosii s-au inghesuit la standurile pline ochi cu bucate care mai de care mai apetisante. La 10 dolari trei bucati, atat de disputatii mici i-au cucerit pe americani. Au fost pregatiti, cu dragoste, chiar de preotul viitoarei Parohii romanesti din Washington. La mare cautare au fost insa si prajiturile romanesti.
Toti bani stransi vor fi folositi pentru cumpararea unei parcele de pamant unde urmeaza sa fie construita o catedrala pentru romanii din Washington. Festivalul tine trei zile si se organizeaza de doua ori pe an, in primavara si in toamna.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰