Video Regatul Unit, paralizat de cea mai mare grevă din ultimii zece ani: Oamenii au ieșit în stradă nemulțumiți de salarii
Regatul Unit a fost azi paralizat de cea mai mare grevă din ultimul deceniu. Sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru că nu se mai ajung cu banii de la o lună la alta. Majoritatea școlilor din Regat au fost închise, trenurile au rămas în gări, iar armata a fost chemată să ţină locul poliţiştilor de frontieră care au oprit, la rândul lor, lucrul.
Primii care au început protestele au fost profesorii, care au ieşit în faţa şcolilor şi nu au făcut ore astăzi. Sindicatele din învăţământ ameninţă că stau în grevă şapte zile.
Au ieșit în stradă nemulțumiți de salarii
Profesorii britanici vor salarii mărite peste rata inflaţiei, care să le permită un trai decent. Unii spun că ar câştiga mai mulţi bani dacă ar dansa la bară. Guvernul de la Londra le răspunde că prima anuală, de 5% din salariu, este cea mai mare din ultimii 10 ani și spune că investește deja patru miliarde şi jumătate de euro în educație. Pentru profesori nu este destul - mulţi renunţă să mai predea, iar Marea Britanie vede începutul unei crize.
Una din opt ore de matematică este predată de profesori care nu sunt specializaţi în matematică. Întreaga economie a Marii Britanii a fost paralizată astăzi de protestele din domeniile-cheie.
- După Franța, și Marea Britanie se pregătește pentru de cea mai amplă grevă din ultimii 10 ani. Britanicii,...
- Franța, paralizată de greva generală. Marțea neagră a scos pe străzi jumătate de milion de oameni...
- Grevă generală în Franța. Muncitorii și profesorii au ieșit în stradă, transportul în comun a fost...
Asistentele medicale, paramedicii, pompierii, angajaţii din transportul în comun şi lucrătorii de la poştă s-au alăturat grevei profesorilor. Pacienţii care nu erau în stare gravă au aşteptat ore în şir pe holurile spitalelor - ca personalul împuţinat de greva generală să îi ajute, în timp ce staţiile de autobuz şi metrou, dar şi gările au fost pustii.
Marea Britanie a fost una dintre cele mai afectate economii în anul 2022, când nivelul inflaţiei a ajuns la un nou record pentru ultimii 60 de ani. Analiştii financiari se aşteaptă ca Regatul Unit să fie chiar mai afectat de criza economică în anul 2023.
Greva din Marea Britanie vine după Marţea Neagră din Franţa. Ieri aproximativ 3 milioane de franeci au ieşită în stradă în Hexagon nemulţumiţi de reforma pensiilor şi nivelul de trai.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰