Regele Iordaniei vrea să iniţieze "al Treilea Război Mondial" împotriva organizaţiei Stat Islamic
Regele Abdullah al Iordaniei a denumit lupta împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic ca "al treilea Război Mondial"
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Regele Abdullah al Iordaniei a denumit lupta împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic ca "al treilea Război Mondial"
"Avem o responsabilitate morală să ajungem la acei musulmani, să îi protejăm şi să îi oprim înainte de a ajunge la graniţele noastre", a explicat regele, conform Russia Today.
Acesta nu a adus în discuţie bombardarea poziţiilor Stat Islamic cu rachete nucleare sau invadarea cu mii de tancuri, dar face un apel la un front comun, care să aducă împreună "musulmani, creştini şi alte religii".
Regele Iordaniei are o problemă personală cu reţeaua Stat Islamic. Iordania a asistat la uciderea şi incendierea unui pilot capturat de terorişti. În schimb, regele este de părere că acţiunile teroriştilor nu intimidează, ba din contră.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰