Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Responsabilul financiar al Statului Islamic a fost ucis într-un bombardament în nordul Irakului

Responsabilul financiar al organizației jihadiste Statul Islamic (SI), Abu Saleh, a fost ucis într-un bombardament aerian în nordul Irakului, a anunțat administrația de la Washington, transmite vineri DPA.

de Redactia Observator

la 11.12.2015 , 11:21

 Responsabilul financiar al organizației jihadiste Statul Islamic (SI), Abu Saleh, a fost ucis într-un bombardament aerian în nordul Irakului, a anunțat administrația de la Washington, transmite vineri DPA.

Moartea responsabilului a fost anunțată joi, printr-un mesaj de Twitter, de Brett McGurk, trimisul special al președintelui Barack Obama pentru coaliția internațională care luptă împotriva Statului Islamic.

Articolul continuă după reclamă

În același bombardament au mai fost uciși doi colaboratori ai lui Saleh, a precizat McGurk.

Operațiunea a făcut parte din campania coaliției de a distruge infrastructura financiară a SI, a indicat oficialul american.

Conform purtătorului de cuvânt al armatei americane, Steve Warren, Abu Saleh a fost unul dintre cei mai experimentați membri ai organizației Statul Islamic, după ce anterior făcuse parte din rețeaua Al-Qaida.

El s-ar fi ocupat cu extorsiuni de fonduri pentru cele două organizații teroriste, cu coordonarea deplasărilor de luptători și arme și cu transferul de informații pentru Statul Islamic.

Sursa: agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Luaţi vitamine doar după ce consultaţi un medic?
Observator » Ştiri externe » Responsabilul financiar al Statului Islamic a fost ucis într-un bombardament în nordul Irakului