Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Revoluţie veritabilă în Sri Lanka. Zeci de mii de oameni au luat cu asalt clădirile guvernamentale: 39 de răniţi după ce poliţia a tras în mulţime

Revoluţie în Sri Lanka. Zeci de mii de protestatari au ajuns în capitala ţării şi au luat cu asalt birouri ale oficialilor şi reşedinţa prezidenţială. Cel puţin 39 de oameni au fost răniţi după ce forţele de ordine au tras focuri de armă şi au intervenit cu gaze lacrimogene, dar nu au putut opri mulţimea să pătrundă în clădiri. Preşedintele a părăsit capitala Colombo cu câteva ore înainte de startul protestelor.

de Redactia Observator

la 09.07.2022 , 20:30

Reşedinţa oficială a preşedintelui a fost încercuită în jurul orei prânzului aşa cum liderii asociaţiilor studenţeşti din toată ţara au promis cu o noapte în urmă. Tinerilor li s-au alăturat zeci de mii de oameni nemulţumiţi că ţara a fost declarată falimentară şi a ajuns să raţionalizeze consumul de carburant. Forţele de ordine au folosite gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi au tras numeroase focuri de avertisment, dar au trebuit să se recunoască înfrânte. "Guvernul trebuie să dea instrucţiuni clare poliţiei şi forţelor armate să nu recurgă la violenţă în intervenţia împotriva publicului şi să acţioneze cât mai cumpătat", a declarat Ravina Shamdasani, purtător de cuvânt Oficiul Înalt Comisarului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

Preşedintele, acuzat că a dus economia în faliment prin împrumuturile din China

Sute de oameni au pătruns în reşedinţa preşedintelui, unde şi-au făcut selfie-uri în birouri şi dormitoare. O parte dintre revoluţionari s-au răcorit în piscina şefului de stat. Un parlamentar care a dorit să se alăture mulţimii a fost atacat de protestatari. Starea de asediu impusă de autorităţi nu i-a speriat pe oameni. De la primele ore ale dimineţii, s-au urcat în autobuze, camioane şi trenuri şi s-au îndreptat către capitala Colombo cu un obiectiv clar: să obţină demisia preşedintelui Gotabaya Rajapaksa, aflat în funcţie din 2019. Fratele său mai mare, Mahinda, ocupase funcţia între 2005 şi 2015.

Vezi și

Preşedintele acuzat că a dus economia în faliment prin împrumuturile din China a părăsit în grabă capitala. Numeroşi alţi oficiali au fost surprinşi în maşinile de lux fugind in oraş. Sri Lanka este dependentă de turism iar în timpul pandemiei încasările au scăzut drastic. În plus, agricultura a fost pusă la pământ, după interzicerea importului de îngrășăminte chimice anul trecut. Aşa că cei 22 de milioane de locuitori ai statului asiatic s-au trezit fără alimente, carburanţi, cu scumpiri fulgerătoare şi pene de curent prelungite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Revoluţie veritabilă în Sri Lanka. Zeci de mii de oameni au luat cu asalt clădirile guvernamentale: 39 de răniţi după ce poliţia a tras în mulţime