Video "Risc uriaș" de atentate teroriste în Europa în perioada sărbătorilor. UE alocă bani pentru securitatea târgurilor de Crăciun din marile orașe
Europa se pregăteşte pentru cea mai frumoasă, dar şi cea mai periculoasă perioadă a anului. Târgurile de Crăciun din marile oraşe, riscă să devină ţinta atacurilor teroriste. De aceea oficialii europeni vor pune la dispoziţia statelor membre 30 de milioane de euro pentru a spori securitatea, mai ales în apropierea lăcaşurilor de cult. Avertismentul vine după ce, în weekend, un turist german a fost ucis într-un atentat lângă Turnul Eiffel din Paris.
Milioane de oameni se înghesuie la final de an la Târgurile de Crăciun din marile capitale, vrăjiţi de luminiţe şi de atmosfera festivă. Anul acesta, o astfel de vizită vine la pachet cu un mare pericol.
Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne: "Odată cu războiul dintre Israel și Hamas și polarizarea pe care acesta o provoacă în societatea noastră, odată cu apropierea sezonului de sărbători, există un risc uriaș de atacuri teroriste în Uniunea Europeană."
Avertismentul vine după ce, sâmbătă seara, la Paris, un francez radicalizat a atacat trecătorii cu un cuţit în timp ce striga "Allah e mare". Un turist german a fost ucis, iar două persoane rănite.
Gerald Darmanin, ministrul francez de Interne: "Le-a spus polițiștilor care filmau scena că este supărat din cauza situației din Gaza, că Franța este complice cu Israelul și că s-a săturat să vadă musulmanii murind."
Atacurile antisemite, tot mai dese în Europa de la începutul războiului Israel-Hamas
De altfel, de la începutul războiului dintre Israel şi Gaza, actele de violenţă fizică şi verbală au crescut vertiginos în Europa, atât la adresa evreilor cât şi a musulmanilor .
Poliţiştii din Franţa, Germania, Austria, Marea Britanie şi Danemarca sunt în alertă maximă.
De altfel poliţiştii germani au preîntâmpinat o tragedie în urmă cu nici o săptămână. Doi tineri germani, de 15 şi 16 ani, au fost arestaţi de ofiţerii antitero pentru că plănuiau să arunce în aer o maşină la Târgul de Crăciun din Leverkusen.
Isabel Booz, procuror: "În urma atacului, cei doi suspecţi plănuiau să plece în Afganistan, să se alăture organizaţiei Stat Islamic din provincia Khorasan."
După atacul din Israel, de la 7 octombrie, două atentate au avut loc în Europa. Pe 13 octombrie, un islamist radical a intrat într-un liceu din oraşul francez Arras şi a înjunghiat mortal un profesor. Trei zile mai târziu, un tunisian de 45 de ani a deschis focul la Bruxelles înainte de meciul de fotbal Belgia - Suedia. Doi suporteri ai nordicilor au murit, iar un al treilea a fost grav rănit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰