Român arestat în Italia, după ce a fost prins cu droguri asupra sa
Un român de 34 de ani a fost arestat la Catanzaro, în Italia, după ce a fost prins cu cantităţi importante de droguri asupra sa.
![Român arestat în Italia, după ce a fost prins cu droguri asupra sa Românul prins cu droguri asupra sa, în Italia, are 34 de ani](https://img.observatornews.ro/0/2021/4/16/416442/1618556204e19949c0.webp?w=430&f=2&v=2)
- Românul prins cu droguri asupra sa, în Italia, are 34 de ani.
Românul se afla la volanul unui Fiat Punto în momentul în care a fost tras pe dreapta de către poliţiştii italieni, pentru un control de rutină. Conform Zoom 24, comportamentul românului, dar şi faptul că din maşină se simţea un miros dubios au făcut ca poliţiştii să verifice autoturismul în amănunt.
Astfel, oamenii legii au descoperit importante cantităţi de droguri ascunse în mai multe zone ale maşinii. Verificările au scos la iveală că românul de 34 de ani, identificat drept B. C. A., avea, asupra sa, opt pacheţele cu marijuana, 10 pacheţele cu haşiş şi 18 pacheţele cu cocaină, marfa fiind pregătită pentru a fi comercializată.
Românul prins cu droguri, în Italia, era cunoscut ca neavând un loc de muncă oficial
În plus, românul avea asupra sa şi suma de 300 de euro despre care poliţiştii au presupus imediat că a fost obţinută în urma vânzării de droguri, românul fiind cunoscut ca neavând un loc de muncă oficial.
Mai mult, poliţiştii au descoperit, în casa românului din Italia, alte pachete cu droguri, astfel că B. C. A. riscă ani grei de închisoare. Întreaga cantitate de droguri a fost indisponibilizată de anchetatori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰