Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Român cercetat în Italia pentru furtul mai multor ghivece cu flori

Un român de 45 de ani, stabilit în Italia, este cercetat penal, după ce ar fi furat mai multe ghivece cu flori.

de Cristi Ioniţă

la 10.12.2020 , 11:28

Românul implicat în acest caz are 45 de ani Românul ar fi furat câteva ghivece extrem de scumpe - Grosseto Notizie
  • Românul utilizat un combinezon pentru a nu fi identificat.
  • O parte dintre ghivecele furate au fost recuperate.

Incidentul s-a produs în localitatea Sorano din provincia Grosseto.

Conform Grosseto Notizie, proprietarul unei sere a solicitat intervenţia forţelor de ordine după ce, pe parcursul mai multor nopţi, i-au dispărut diferite ghivece cu flori.

Proprietarul serei şi-a dat acceptul ca forţele de ordine să monteze mai multe camere de supraveghere şi astfel au fost obţinute primele informaţii în acest caz.

Articolul continuă după reclamă

Carabinierii au urmărit cum un bărbat, îmbrăcat într-un combinezon alb, utilizat mai degrabă în spitale, a pătruns în seră şi a furat alte ghivece cu flori.

Corelând imaginile cu cele surprinse de alte camere de supraveghere din zonă, carabinierii au stabilit o listă de suspecţi. 

O parte dintre ghivecele furate de român au fost recuperate

S-a mizat din start pe ideea că ar fi cineva care locuieşte în apropiere de sera respectivă şi, în cele din urmă, au fost găsite mai multe ghivece suspecte în casa românului de 45 de ani.

Proprietarul serei şi-a recunoscut ghivecele şi a reuşit să-şi recupereze o mare parte din marfa furată.

Ancheta a scos la iveală că românul nu avea gusturi tocmai rele, el reuşind să fure câteva dintre cele mai scumpe ghivece cu flori din sera respectivă.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Român cercetat în Italia pentru furtul mai multor ghivece cu flori