Român implicat în furtul unei icoane de 10.000 de euro, în Italia
Un român şi un ucrainean sunt acuzaţi că, în urmă cu aproximativ două luni, au furat o icoană de 10.000 de euro dintr-o galerie din Milano.
- Românul a furat icoana de 10.000 de euro în colaborare cu un ucrainean.
- Românul şi ucraineanul care au furat icoana de 10.000 de euro riscă ani grei de închisoare.
Icoana implicată în acest caz datează din Secolul 16 şi a fost recuperată de carabinieri în cursul zilei de 8 martie, de pe piaţa neagră. Conform Il Giorno, anchetatorii susţin că, imediat după ce a fost anunţată dispariţia icoanei, au întreprins demersurile necesare pentru a afla cât mai repede despre plasarea icoanei pe piaţa neagră, fiind convinşi că hoţii nu aveau decât o singură intenţie, aceea de a valorifica icoana.
Anchetatorii au descoperit icoana într-o casă din Pero, oraş cu circa 10.000 de locuitori situat la circa 12 kilometri de Milano. Este vorba fix despre casa în care locuiau cu chirie românul şi ucraineanul.
Icoana de 10.000 de euro a fost returnată posesorilor de drept
Ancheta a scos la iveală faptul că românul şi ucraineanul lucrau în construcţii, respectiv pe un şantier situat în apropierea galeriei din care a fost furată icoana evaluată la 10.000 de euro. Cei doi, ucraineanul şi românul din Italia, sperau ca, astfel, să-şi rotunjească veniturile, însă acum s-au ales cu dosar penal pentru jaf în formă agravantă şi riscă ani grei de închisoare. Icoana furată de cei doi muncitori a fost recuperată şi returnată posesorilor de drept, respectiv reprezentanţilor galeriei din Milano.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰