Observator » Ştiri externe » Un român din Italia i-a distrus maşina soţiei după ce mama acesteia nu i-a returnat un împrumut de 8.000 de euro

Un român din Italia i-a distrus maşina soţiei după ce mama acesteia nu i-a returnat un împrumut de 8.000 de euro

Românul îi împrumutase banii pentru a-şi ridica o casă în România Românul a fost condamnat la închisoare pentru distrugerea maşinii - Brescia Today
Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 09.02.2020, 09:37 | Modificat la 09.02.2020, 09:39

Un român de 50 de ani, stabilit în Italia, a fost condamnat la închisoare pentru un an şi jumătate, după ce i-a distrus maşina soţiei.

Un român de 50 de ani, stabilit în Italia, a fost condamnat la închisoare pentru un an şi jumătate, după ce i-a distrus maşina soţiei.

Întreaga poveste a început, însă, în 2012, când românul i-a împrumutat mamei soţiei sale 8.000 de euro pentru ca aceasta să-şi ridice o casă în România.

Conform Brescia Today, bărbatul şi-a cerut de mai multe ori banii înapoi, însă soţia lui şi mama acesteia nu a reuşit să returneze decât 5.000 de euro.

Articolul continuă după reclamă

La un moment dat, bărbatul şi-a ieşit din minţi şi a declanşat un scandal monstru, răzbunându-se tocmai pe maşina soţiei.

Gesturile sale au făcut-o pe femeie să fugă de acasă şi să ceară divorţ.

Românul a fost condamnat în cele din urmă la un an şi şase luni de închisoare pentru că a căutat să-şi facă singur dreptate.

Pe acelaşi subiect

Iniţial, fusese condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare, fiind găsit vinovat de comiterea mai multor infracţiuni.