Român ucis în bătaie de fiul fostei lui iubite, un spaniol, în Ibiza. Criminalul, eliberat condiționat
Un român a fost ucis în bătaie de fiul fostei lui iubite, un spaniol, în Ibiza. Criminalul a fost eliberat condiționat de un judecător, a doua zi după ce a comis teribila faptă.
- Criminalul are 21 de ani, victima lui 41.
- Românul locuia împreună cu tânărul care l-a ucis și mama acestuia, blocat în casa lor de pandemie.
Garda civilă a arestat în Ibiza un tânăr de naționalitate spaniolă în vârstă de 21 de ani pentru acuzat de uciderea fostului partener al mamei sale.
Victima este un cetățean român în vârstă de 41 de ani, care a fost internat marți, 26 mai, cu multiple leziuni foarte grave, coaste rupte și vânătăi, în Unitatea de Terapie Intensivă a spitalului Can Misses din Ibiza. Pentru a încerca să-i salveze viața, medicii i-au scos splina, potrivit Diario de Mallorca.
Victima a fost cea care, înainte de a muri, a informat medicii că atacatorul a fost fiul fostei sale partenere. Tânărul a fost arestat joi, 28 mai, la locuința sa din orașul Sant Jordi, în municipiul San José, în vestul insulei, unde locuia împreună cu mama sa și bărbatul român.
Aparent, victima nu avea o reședință fixă, iar în timpul stării de alarmă s-a mutat în locuința fostei sale partenere, potrivit publicației citate.
Vineri, judecătorii au decis eliberarea condiționată a tânărului, care nu are antecedente penale și locuiește pe insulă. I s-a ridicat pașaportul și nu are voie să părăsească orașul de reședință, dar judecătorul a considerat cu nu reprezintă un pericol public.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰