Zeci de români blocaţi pe aeroportul din Budapesta, închis din cauza dronelor
Zeci de români au rămas blocaţi pe Aeroportul Internaţional din Budapesta, închis din cauza dronelor ridicate ilegal. O aeronavă TAROM a aterizat acolo cu numai câteva clipe înainte să se dea alarma. Iar un alt avion, plin cu români, a trecut periculos de aproape de o dronă, la Paris.
Zeci de români au rămas blocaţi pe Aeroportul Internaţional din Budapesta, închis din cauza dronelor ridicate ilegal. O aeronavă TAROM a aterizat acolo cu numai câteva clipe înainte să se dea alarma. Iar un alt avion, plin cu români, a trecut periculos de aproape de o dronă, la Paris. Fenomenul poate provoca oricând o catastrofă aviatică, atrag atenţia piloţii, pentru că impactul cu o dronă poate distruge motorul unui Boeing.
Zeci de minute, românii au aşteptat să urce în aeronava TAROM, oprită pe aeroportul din Budapesta. La manşă se afla pilotul Cezar Osiceanu, care tocmai aterizase în capitala Ungariei, când o dronă a fost ridicată periculos de aproape de pistă. În total, zeci de avioane au avut întârzieri.
Pe lângă acelaşi pericol a trecut şi un alt avion al companiei TAROM, pe Aeroportul Charles de Gaulle, din Paris.
Iar un eventual impact este egal cu o catastrofă aviatică.
Odată ridicată de la sol, aeronava este extrem de vulnerabilă. O dronă cu o greutate mai mare de două kilograme, de exemplu, poate lovi motorul.
Părţile de plastic pot duce inclusiv la pierderea lui în aer. În cazul unui impact la decolare, de exemplu, o dronă care loveşte cokpitul unei aeronave îi poate sparge geamul.
Piloţii spun că aeroporturile sunt tot mai des vizate de drone. Controlate de la distanţă, aparatele nu sunt înregistrate, aşa că sunt depistate greu.
Legislaţia europeană este clară. Nicio dronă nu poate fi ridicată în preajma aerodromurilor sau aeroporturilor. Aparatele nu au voie să se ridice la peste 150 de metri şi să depăşească raza vizuală a celui care o comandă, adică 300 de metri.
În cazul Aeroportului Otopeni de exemplu, regulile sunt clare. Nu aveţi voie să ridicaţi niciun fel de dronă pe un perimetru de trei kilometri.
Această dronă are, de exemplu, peste trei kilograme. Un impact cu aeronava poate fi dezastruos.
În Marea Britanie, 92 de incidente de acest gen au avut loc într-un singur an. Aeroportul Gatwick, din Londra, a fost închis timp de 36 de ore, din cauza dronelor ridicate ilegal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰