Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii care au furat 200 de cărţi rare din Marea Britanie și-au aflat sentința

O parte dintre românii care au furat 200 de cărţi şi manuscrise rare şi-au aflat, aseară, sentinţele. Liderul grupării va face 5 ani şi 9 luni de închisoare. Judecata a avut loc în Marea Britanie şi a fost urmărită cu interes de inspectorul care a coordonat ancheta.

de Redactia Observator

la 02.10.2020 , 11:11

  • Ar fi trebuit să participe şi la raidul din Budeşti, Neamţ, dar pandemia l-a împiedicat.
  • Este omul care ştie toate detaliile jafului care a şocat lumea întreagă.

Britanicul a făcut dezvăluiri în exclusivitate despre jaful care a şocat lumea culturală, într-un interviu acordat echipei Observator. 

3 ani de anchetă, o misiune inspirată din filmele de acţiune şi o comoară a umanităţii ascunsă sub pământ. Alături de anchetatorii români şi italieni, detectivul Andy Durham a condus investigaţia în cazul celor 200 de cărţi furate din Marea Britanie din 2017 până în prezent.

Andy Durham: Unii dintre ei s-au ocupat de analizarea depozitului de unde au furat cărţile. Rolul altora era mai degrabă managerial. Rolul lor era să dea instrucţiuni şi, poate, să depoziteze cărţile apoi.

Vezi și

7 dintre cei 12 români au primit sentinţele aseară. Liderul grupării, Gavril Popinciuc, va face 5 ani şi 9 luni de închisoare. Mâna lui dreaptă, Ilie Ungureanu - cinci ani şi o lună. Ceilalţi au primit pedepse de patru ani.

În 2017, românii au escaladat zidul de 15 metri al depozitului în care se aflau cărţile. Odată ajunşi pe acoperiş, au făcut găuri în iluminatoarele de sticlă şi au coborât în rapel ca într-o scenă din "Misiune Imposibilă". După ce au ales cărţile, au fugit cu o maşină pe care, înainte să o abandoneze, au spălat-o cu clor.

Andy Durham: Coborau din acoperiş pe sfori pentru a putea evita senzorii de mişcare, evitând camerele de filmat. În frenezia lor au lăsat dovezi pe care personajului lipsit de emoţii din "Mission Impossible" i-ar fi mult mai greu să le lase.

Valul arestărilor a început anul trecut, iar în ianuarie 2020, liderul bandei a fost arestat în Italia, Milano. O probă ADN găsită pe tetiera maşinii folosite în timpul jafului a ajutat poliţia să ia urma hoţilor. Ca să nu pericliteze misiunea, britanicii i-au lăsat chiar să scape în câteva rânduri.

Andy Durham: Arestările au început din iunie 2019, au fost extrădaţi mai mulţi indivizi din România, la fel din Germania şi Italia. Aceste cărţi au o valoare însemnată, peste 2 milioane de lire, dar şi mai mare este valoarea lor culturală pentru lumea întreagă. Sunt de neînlocuit!

La cine trebuiau cărţile să ajungă rămâne un mister. La fel şi starea în care se găsesc după 3 ani în care au stat îngropate într-un subsol din Neamţ. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Românii care au furat 200 de cărţi rare din Marea Britanie și-au aflat sentința