Doi români traversează Noua Zeelandă pe jos, după ce au rămas blocaţi acolo în pandemie
Doi români au transformat experienţa pandemiei în sport extrem. Blocaţi în Noua Zeelandă au decis să parcurgă cele două insule care formează ţara, pe jos. În puţin peste o lună au parcurs 450 din cei 3 mii de kilometri propuşi. Şi au împărtăşit lumii întregi sute de imagini şi clipuri din locurile prin care au trecut.
- Cei doi au de parcurs 3000 de kilometri.
- În perioada de restricţii, Radu şi Irina au făcut voluntariat.
Pe vânt şi ploaie, prin noroaie, peşteri, deşert sau junglă, Radu Păltineanu rămâne fidel scopului său. Să traverseze Noua Zeelandă, la pas, dintr-un capăt în celălalt. Cu un rucsac în spate şi cu iubita alături, ambiţiosul român este determinat să adauge palmaresului său deja impresionant 3 mii de kilometri de experienţe unice şi aventuri de neuitat. Zilele trecute, cei doi au înnoptat într-un motel amenajat într-o fostă închisoare.
Radu Păltineanu: Am început traseul pe o plajă de 90 de kilometri. Pe o plajă sălbatică, după care am intrat imediat într-o pădure care dă a junglă tropicală. Cu vegetaţie luxuriantă. Iar de acolo am ajuns într-un golf pe care a trebuit să îl traversăm cu caiacul.
Fără să fie constrânşi de termene limită, cei doi vor doar să savureze experienţa neo-zeelandeză. Până acum, au parcurs aproape 500 de kilometri dar traseul devine tot mai greu odată cu apropierea iernii.
Radu Păltineanu: Există o aplicaţie, există o hartă cu traseul recomandat dar din care noi, din când în când ne abatem. În general ocolim şoselele aglomerate, mergem doar prin păduri, junglă, deşert, plaje sălbatice. Asta face din acest traseu ceva cu totul inedit.
Pandemia i-a prins pe Radu şi Irina în vacanţă, în Noua Zeelandă. Când zborurile s-au anulat au decis să se avânte în necunoscut şi nu au refuzat nicio oportunitate.
În perioada de carantină au făcut voluntariat pentru cazare şi mâncare. Aşa au aflat şi de proiectul Te Araroa Trail. Oricine li se poate alătura din faţa calculatorului. Radu postează periodic fotografii şi impresii pe reţelele de socializare.
La 30 de ani, Radu Păltineanu a văzut lumea întreagă. Anul trecut, a fost nominalizat şi la titlul Aventurierul european al lui 2018 după ce a traversat Americile pe bicicletă. Din experienţa lui le-a transmis un mesaj şi telespectatorilor, dar mai ales celor mici pe care speră să îi inspire prin aventurile lui.
Radu Păltineanu: Cred că e foarte important să ştim să traversăm orice moment de criză, să transformăm orice moment dificil într-o oportunitate! Îi iubesc şi le doresc să fie cât mai nebuni, să viseze cât mai mult şi cât mai departe!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰