Rusia a înregistrat mai multe cazuri de transmitere a gripei aviare la om
Rusia a anunţat, sâmbătă, că a înregistrat primele cazuri de transmitere a gripei aviare de la păsări la om şi că a informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu privire la această ''descoperire importantă''. Declaraţia a fost făcută de Anna Popova, şefa autorităţii de sănătate publică a ţării.
- Mai multe cazuri de transmitere a gripei aviare la om au fost înregistrate în Rusia
- Tulpina H5N8 a fost depistată la şapte angajaţi ai unei ferme de păsări
Tulpina H5N8 a gripei aviare a fost detectată la şapte angajaţi ai unei ferme de păsări din sudul Rusiei. Aici a fost un focar de gripă aviară în luna decembriea anului trecut. Se pare că toţi cei afectaţi au avut cazuri uşoare şi s-au recuperat cu bine.
''Toţi cei şapte se simt bine, au trecut cu simptome uşoare peste boală. Ei sunt bine acum. Chiar şi atunci când erau infectaţi s-au simţit bine, iar boala a trecut destul de repede'', a explicat Anna Popova, şefa autorităţii de sănătate publică a ţării, potrivit news.ro.
Ea a precizat că noua tulpină se poate transmite de la păsări la oameni, reuşind ''să treacă de bariera dintre specii''. Totuşi, această tulpină ''nu se transmite de la om la om'', a adăugat ea.
Specialiştii susţin că virusul poate suferi oricând mutaţii
Anna Popova a avertizat însă că există posibilitatea ca şi această barieră ar putea fi depăşită prin noi mutaţii ale virusului.
''Nu se transmite de la persoană la persoană. Dar numai timpul va spune cât de curând viitoarele mutaţii îi vor permite să depăşească această barieră'', a adăugat aceasta.
Descoperirea acestei tulpini ''ne oferă tuturor, întregii lumi, timp pentru a ne pregăti pentru posibile mutaţii şi posibilitatea de a reacţiona în timp util şi de a dezvolta sisteme de testare şi vaccinuri'', a specificat Anna Popova.
Deşi astfel de infecţii sunt rare, în cazuri extreme ele pot duce chiar la boli severe sau la moartea celor afectaţi. Şase din cele 14 cazuri de gripă aviară la oameni, raportate începând cu 2014, au fost fatale, a precizat OMS într-o postare din noiembrie 2016, relatează mediafax.ro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰