Rusia a simulat "Armaghedonul" sub privirile lui Vladimir Putin. A asistat la lansarea unei rachete nucleare, ca răspuns la un atac nuclear: momentul lansărilor - VIDEO
Rusia a desfăşurat un exerciţiu militar neobişnuit. Potrivit TASS, în timpul exerciţiilor forţelor nucleare strategice, Rusia a simulat un atac nuclear ca răspuns la o lovitură nucleară inamică pe teritoriul său.
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a asistat la acest antrenament. Televiziunea rusă de stat l-a arătat pe Putin supervizând exercițiile dintr-o cameră de control. "Sub conducerea comandantului suprem al Forţelor armate Vladimir Putin, forţele de reacţie strategică terestre, maritime şi aeriene au efectuat un antrenament şi lansări practice de rachete balistice şi de croazieră", anunţă într-un comunicat Kremlinul.
O rachetă balistică a fost trasă către Peninsula Kamceatka, în Extremul Orient rus, iar alta din apele Mării Barents către Arctica. La acest exerciţiu au luat parte, de asemenea, avuiane cu rază lungă de acţiune de tip Tupolev 95 (Tu-95). ”Sarcinile stabilite în acest exerciţiu de antrenament în disuasiunea strategică au fost îndeplinite integral. Toate rachetele şi-au atins ţintele”, anunţă Kremlinul. Forțele strategice ruse au rolul de a răspunde la amenințările nucleare. Sunt dotate cu rachete balistice intercontinentale, precum și cu bombardiere strategice cu rază lungă de acțiune, submarine, nave de război și avioane de luptă.
Exerciţiile, denumite "Tunetul"
Exerciţiile cu numele de cod 'Grom' (Tunet) sunt menite să testeze gradul de pregătire a centrelor de comandă ale forţelor nucleare, se menţionează în comunicatul Kremlinului. 'Sarcinile stabilite în cadrul exerciţiului de antrenament de descurajare strategică au fost îndeplinite în totalitate,toate rachetele şi-au atins ţintele', a indicat Kremlinul în acelaşi comunicat. Forţele 'strategice' ruse, în definiţia lor extinsă, sunt concepute pentru a răspunde la ameninţări, inclusiv în caz de război nuclear.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 245. Două sisteme de rachete NASAMS, transferate de SUA în Ucraina. Biden îl...
- WSJ: Prințul moștenitor al Arabiei Saudite a râs de Joe Biden în privat şi a spus că-l preferă pe Trump
- Gazprom testează livrările de gaze spre China din zăcământul Kovykta, cel mai mare din estul Siberiei
Acestea sunt echipate cu rachete cu rază de acţiune intercontinentală, bombardiere strategice cu rază lungă de acţiune, submarine, nave de suprafaţă şi aviaţie navală. Potrivit Pentagonului, Rusia a informat marţi SUA despre planurile sale, care coincid cu exerciţiile nucleare Steadfast Noon ale NATO, desfăşurate în fiecare an în ultimul deceniu. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării american, generalul Pat Ryder a spus că 'Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile de control al armelor şi angajamentele de transparenţă prin aceste notificări'.
Cu cinci zile înainte de începerea "operaţiunii militare speciale" în Ucraina, Putin a asistat la exerciţii ale forţelor nucleare care utilizează armament hipersonic, despre care Kremlinul crede că este capabil să eludeze orice scut antirachetă de la ora actuală în lume. În plus, la 27 februarie, preşedintele rus în plasat în stare de alertă forţele sale de descurajare nucleară, suscitând îngrijorări în Ucraina şi în Occident cu privire la o posibilă utilizare a armelor nucleare.
După ce a propus Occidentului un moratoriu privind desfăşurarea de rachete în Europa, Kremlinul a avertizat că dacă SUA ar plasa arme ofensive pe continentul european, Rusia îşi va îndrepta rachetele spre teritoriul SUA. Putin a avertizat recent că Rusia îşi va folosi întregul arsenal pentru a-şi apăra integritatea teritorială şi pe cea a celor patru regiuni ucrainene anexate: Doneţk, Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰