Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rusia a testat racheta Sineva, care transportă 10 ogive nucleare si poate lovi ţinta aflată la 11.000 de km

Rusia a început azi unul dintre cele mai mari exerciţii pe care forţele nucleare ale Moscovei le-au făcut în ultimii ani. Manevrele au avut loc sub supravegherea atentă a lui Vladimir Putin, care a avertizat că riscul unui război mondial este ridicat. Liderul de la Kremlin a vorbit despre bombele "murdare" şi acuză Kievul că pune la cale un astfel de atac. De pe front, i se cere să înceapă operaţiunea de desatanizare a Ucrainei. 

de Redactia Observator

la 26.10.2022 , 20:01

Uriaşul exerciţiu nuclear pe care Rusia l-a început poartă numele de cod " Tunetul". Concomitent, din Orientul Îndepărtat rus şi de pe un submarin nuclear din Marea Barents, militarii lui Putin au lansat rachete. O rachetă balistică Yars a fost trasă către Peninsula Kamceatka. Potrivit ruşilor, aceasta poate purta 10 încărcături atomice. 

Vedeta exerciţiilor din Marea Barents a fost racheta balistică Sineva. Capabilă să transporte până la 10 ogive nucleare, racheta poate lovi la peste 11.000 de kilometri. La exerciţii au luat parte şi două avioane cu rază lungă de acțiune Tu-95MS, care au lansat din aer rachete de croazieră. 

Ce spun politicienii

Rusia a desfăşurat un exerciţiu nuclear
Vezi și

"Rusia va face o greşeală incredibil de serioasă, dacă va folosi arma nucleară tactică. Nu vă pot garanta încă, că aceasta este o operaţiune sub steag fals, nu ştiu. Dar va fi o greşeală extrem de serioasă", a spus preşedintele Statelor Unite, Joe Biden. Moscova a anunţat că prima zi de exerciţii a fost un succes. Înainte de a-şi supraveghea forţele nucleare, liderul de la Kremlin a avertizat că un conflict global e tot mai aproape. 

Pe acelaşi subiect

"Riscul unui război mondial, le fel de bine al unuia regional, rămâne foarte ridicat, pe măsură ce apar riscuri şi provocări noi pentru securitatea colectivă", a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. În acelaşi discurs şi deloc întâmplător, cred analiştii, Putin acuză Occidentul că îşi testează forţa militară în  Ucraina. 

"Teritoriul Ucrainei a fost transformat în laborator pentru experimente biologice militare şi acum pompează arme, inclusiv unele grele, şi ignoră declaraţiile regimului de la Kiev în ceea ce priveşte dorinţa de a primi arme nucleare", a adăugat preşedintele. Scenariul a fost respins categoric de NATO.

NATO respinge scenariul lui Putin

"E absurd. Aliaţii resping aceste acuzaţii false. Rusia nu ar trebui să folosească acuzaţii false ca să escaladeze conflictul", a transmis secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Stoltenberg pare însă să piardă conflictul. Militarii pe care i-a trimis pe frontul din Ucraina, în urmă cu opt luni, nu i-au adus până acum nicio victorie semnificativă. Fondatorul grupului de mecenari Wagner, Evgheni Prigojin, supranumit "Bucătarul lui Putin", i-a reproşat în faţă că este nemulţumit de cum merge operaţiunea specială. 

Eşecurile de pe front primesc răspunsuri chiar şi de la cele mai radicale voci. Aleksey Pavlov, secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, a cerut o operaţiune de "Desatanizare" a Ucrainei, unde ar activa în prezent sute de secte. Despre un război religios vorbeşte şi liderul cecen, Ramzan Kadîrov, dar şi Aleksandr Dughin, considerat ideologul lui Putin.  

În Herson, situaţia devine tot mai disperată pe front. Oleksii Arestovich, un consilier al președintelui ucrainean, a spus că rușii se reaprovizionează şi își întăresc trupele pentru ceea ce urmează a fi cele mai grele bătălii de până acum, în timp ce Volodimir Zelenski le-a cerut ucrainenilor care au fugit din ţară să nu se întoarcă iarna aceasta pentru că nu vor avea curent electric, apă si alimente, după ce 30% din infrastructura energetică a ţării a fost distrusă de bombardamentele ruşilor.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Rusia a testat racheta Sineva, care transportă 10 ogive nucleare si poate lovi ţinta aflată la 11.000 de km