Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia insistă ca NATO să retragă trupele din statele est-europene şi să nu continue extinderea: "Aşa se vor reduce tensiunile militare în Europa"

Administraţia de la Kremlin a cerut joi după-amiază, în cadrul negocierilor privind arhitectura de securitate, ca Alianţa Nord-Atlantică să retragă trupele din statele est-europene şi să răspundă clar solicitării privind încetarea extinderii spre est.

de Redactia Observator

la 27.01.2022 , 20:35

Rusia insistă ca NATO să retragă trupele din statele est-europene şi să nu continue extinderea: "Aşa se vor reduce tensiunile militare în Europa" - Shutterstock

"Este clar că tensiunile militare în Europa se vor reduce dacă NATO retrage trupele din state est-europene. Prin urmare, noi cerem acest lucru, aceasta este unul dintre punctele principale în propunerile noastre pentru garanţii de securitate din partea NATO", a afirmat joi după-amiază Aleksei Zaiţev, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, citat de agenţia Tass.

La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a atras atenţia că Statele Unite şi NATO nu au răspuns favorabil solicitării Rusiei de a opri extinderea Alianţei Nord-Atlantice spre est.

"Nu există o reacţie pozitivă în privinţa punctului central al documentului. Principala problemă este poziţia noastră clară asupra inadmisibilităţii continuării extinderii NATO spre est şi instalării de sisteme de atac care ar putea ameninţa teritoriul Federaţiei Ruse", a afirmat Serghei Lavrov, conform agenţiei RIA Novosti.

Articolul continuă după reclamă

În urmă cu câteva ore, Rusia a anunţat că examinează răspunsurile oferite de NATO şi de Statele Unite privind garanţiile de securitate, iar preşedintele Vladimir Putin va lua o decizie privind viitorii paşi. Kremlinul a notat că preocupările Moscovei nu par să fi fost luate în considerare.

Pe acelaşi subiect

"Toate documentele sunt pe masa preşedintelui. Sigur că analizarea lor va dura ceva timp. Să nu tragem concluzii pripite. Omologii noştri de la Washington şi Bruxelles au stabilit că răspunsurile lor nu trebuie să fie publice. Am primit răspunsuri detaliate. Dar, din ceea ce ne-au transmis colegii noştri ieri, este absolut clar că nu putem spune că au fost luate în considerare preocupările noastre. Dar, încă o dată, să nu ne pripim să tragem concluzii. Va dura ceva timp să fie analizate, astfel încât preşedintele nostru să poată formula o poziţie relevantă. Să aşteptăm pentru a vedea ce se va întâmpla", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria.

Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică au transmis miercuri răspunsuri scrise Rusiei privind garanţiile de securitate.

"Ne confruntăm cu un moment critic pentru securitatea euro-atlantică. Acumularea de forţe militare ruse în interiorul şi în jurul Ucrainei continuă, cu peste 100.000 de trupe poziţionate şi altele aflate pe drum, inclusiv prin dislocări semnificative în Belarus. Cerem Rusiei din nou să acţioneze imediat pentru reducerea tensiunilor. NATO crede cu fermitate că tensiunile şi dezacordurile trebuie rezolvate prin dialog şi diplomaţie, nu prin forţă sau prin ameninţări cu utilizarea forţei", a afirmat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

Stoltenberg a propus o serie de măsuri practice în sensul creşterii transparenţei şi controlului armamentului. Referindu-se la eventuala admitere a Ucrainei în NATO, Stoltenberg a argumentat că este "dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege propriile aranjamente de securitate".

Propunerile NATO şi Rusiei privind garanţiile de securitate şi transparenţa militară în relaţia cu Rusia vor include inspecţii reciproce. Conform unor oficiali de la Washington citaţi de publicaţia The Wall Street Journal, înainte de a transmite propunerile Rusiei, Washingtonul a discutat cu aliaţi europeni acum câteva zile pe baza unui proiect confidenţial care conţine o serie de măsuri.

Administraţia Biden a prezentat şi Congresului SUA acest document. Una dintre ideile prezentate în acest document a fost permiterea de inspecţii la bazele de apărare balistică din România şi Polonia. Oficiali polonezi au semnalat că ar fi de acord cu această idee, dacă Rusia va permite inspecţii la baze balistice din regiunea Kaliningrad. O altă propunere se referă la modalităţi de evitare a riscurilor incidentelor între nave militare NATO şi ruse în Marea Neagră. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Rusia insistă ca NATO să retragă trupele din statele est-europene şi să nu continue extinderea: "Aşa se vor reduce tensiunile militare în Europa"