Fierb apele în Marea Neagră, după ce Rusia a atacat şi a capturat trei nave ucrainene în Marea Azov
Federaţia Rusă acuză că ambarcaţiunile vecinilor au încercat să treacă ilegal apele sale teritoriale. Replica Ucrainei a venit imediat: preşedintele a propus instaurarea legii marţiale pentru 60 de zile, perioadă în care puterile armatei vor fi sporite.
Federaţia Rusă acuză că ambarcaţiunile vecinilor au încercat să treacă ilegal apele sale teritoriale. Replica Ucrainei a venit imediat: preşedintele a propus instaurarea legii marţiale pentru 60 de zile, perioadă în care puterile armatei vor fi sporite.
O astfel de decizie nu s-a luat nici măcar după anexarea Crimeei. NATO şi Uniunea Europeană au intervenit şi cer Rusiei să calmeze situaţia. Şi la noi, Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat şi a reafirmat sprijinul României pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei şi pentru dreptul de a-şi utiliza apele teritoriale.
Tensiunile au apărut, după ce Rusia a încercat să intercepteze trei vase - două nave de luptă şi un remorcher - în strâmtoarea Kerci, care face legătura între Marea Neagră şi Marea Azov. Reprezentanții Marinei ucrainene susţin că vasele aveau dreptul să treacă prin această zonă, aflată pe ruta dintre oraşele ucrainene Odesa și Mariupol. Însă navele ruseşti şi-au folosit armamentul din dotare şi au capturat cele trei vase. Serviciul secret rus FSB a confirmat atacul.
O filmare arată exact momentul în care unul dintre vasele militare ruseşti lovește o ambarcațiune ucraineană.
După atac, Kievul a acuzat Moscova că a comis un act de agresiune şi a anunţat că 6 marinari ar fi fost răniți după ce trupele ruseşti au deschis focul. De asemenea, toate navele au fost avariate.
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a reacţionat imediat şi a propus adoptarea legii marțiale pentru 60 de zile.
Consiliul de Apărare a aprobat propunerea, care urmează să fie discutată în Parlament.
Ucrainienii de rând au reacţionat şi ei, iar în curtea Ambasadei Rusiei din Kiev au fost aruncate mai multe fumigene.
Între timp, România şi-a exprimat poziţia oficială în conflictul care macină securitatea din zona Mării Negre şi cere Rusiei să înceteze actul de agresiune.
Un tratat bilateral conferă celor două țări dreptul de a folosi Marea Azov, dar tensiunile în zonă au crescut odată cu anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰