Rușii fug din țară speriați că vor fi trimiși pe front. Au cumpărat bilete către Erevan și Tbilisi și au căutat pe Google ”cum să pleci din Rusia”
Reacții în lanț după ce Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială în Rusia. Rușii s-au grabit să cumpere bilete pentru Erevan, Tbilisi și Istanbul ca să scape de armată deși Putin și Șoigu au subliniat că vor fi mobilizați doar rezerviști, nu studenți sau recruți. Bursa rusă a înregistrat o scădere bruscă iar rubla s-a depreciat după discursul lui Vladimir Putin, considerat drept o "escaladare îngrijorătoare" a războiului. 300.000 de rezerviști ruși sunt chemați să lupte în Ucraina. Biletele de avion pentru zborurile către țări care permit accesul fără viză s-au epuizat sau scumpit foarte mult în ultimele ore, potrivit Reuters.
Teamă și nervozitate în Rusia. Rușii au așteptat cu sufletul la gură timp de mai multe ore să afle dacă Putin decide o mobilizare generală pentru războiul din Ucraina. Kremlinul a anunțat doar mobilizare parțială, iar Șoigu a vorbit de chemarea a 300.000 de rezerviști. În așteptarea discursului amânat al lui Putin, rușii au început să caute pe internet de marți seară cum pot să plece din țară sau să evite serviciul militar, relatează publicația ucraineană Pravda.
Miercuri dimineață, președintele Putin și ministrul Apărării, Serghei Șoigu au subliniat puternic în discursurile lor televizate că această mobilizare este strict parțială. Adică doar rezerviștii vor fi chemați, a spus Putin. ”În niciun caz” nu li se va cere studenților sau recruților să plece pe front, a subliniat Șoigu. Cu toate acestea, anunțul lui Putin îi face pe ruși foarte nervoși, scrie BBC. Vestea șoc că mobilizarea va începe imediat, de astăzi, înseamnă că mulți ruși, în special cei tineri, cu profesii, se vor gândi să părăsească țara cât mai curând posibil.
Bursa rusă a înregistrat o scădere bruscă și există relatări despre creșteri ale vânzărilor de bilete de avion pentru a părăsi țara, potrivit sursei citate. Canalul de Twitter pro-occidental Nexta a publicat capturi care arată că rușii s-au grăbit să cumpere bilete către Erevan, Tbilisi și Istanbul. Pe 20 septembrie, la 6 seara, cea mai căutată formulare pe Google în Rusia era ”Cum să pleci din Rusia”, potrivit Meduza. O altă căutare este ”cum să îți rupi brațul” ca să evite serviciul militar.
Biletele de avion cu plecare din Rusia s-au epuizat după ce Putin a ordonat o mobilizare parțială - Reuters
Potrivit RBC, zborurile de la Moscova la Erevan, Istanbul și Baku – cele mai rapide rute de a fugi de recutarea în armata rusă – sunt epuizate pentru cel puțin două zile. Au mai rămas câteva bilete pentru vineri, dar costă în jur de 1.000 de dolari. Guvernul rus nu a stabilit încă lista celor cărora li se va acorda o amânare de la mobilizare. Dar promite că o va face în curând, potrivit agenției de stat Ria.
Camera inferioară a parlamentului Rusiei, Duma de Stat, a aprobat marți un proiect de lege care înăsprește pedepsele pentru deteriorarea proprietății militare, jafuri, dezertare și insubordonare, dacă acestea sunt comise în timpul mobilizării militare sau a unor situații de luptă. Proiectul de lege aprobat are înlocuită sintagma “în timpul conflictelor armate sau a acțiunilor militare” cu formularea “în perioada de mobilizare sau în timpul decretării legii marțiale, precum și în timpul războiului sau în timpul conflictelor armate și activităților de luptă”.
Și Reuters scrie că anunțul președintelui Putin a stârnit temeri în rândul populației. Datele Google Trends au arătat o creștere a căutărilor pentru cuvântul Aviasales, care este cel mai popular site din Rusia pentru achiziționarea de bilete de avion. Zborurile directe de la Moscova la Istanbul în Turcia și Erevan în Armenia, ambele fiind țări care permit cetățenilor ruși accesul fără viză, s-au epuizat miercuri, potrivit datelor Aviasales. Unele rute cu escale, inclusiv cele de la Moscova la Tbilisi, au fost, de asemenea, indisponibile, în timp ce cele mai ieftine zboruri din capitală către Dubai costau peste 300.000 de ruble (5.000 de dolari), adică de aproximativ cinci ori salariul mediu lunar. Anunțul lui Putin a stârnit temeri că anumitor bărbați cu vârstă de luptă nu li se va mai permite să părăsească Rusia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰