Ruşii sunt sfătuiţi să obţină cetăţenia română. Suma cu care a fost scoasă la vânzare
Războiul din Ucraina a intrat în ziua 84, iar sancţiunile impuse Rusiei încep să se simtă şi în rândul cetăţenilor obişnuiţi. Ruşii îşi pierd locurile de muncă din corporaţiile vestice şi sunt obligaţi să părăsească ţara pentru a găsi un loc unde să lucreze.
În aceste condiţii, pe agenţia de presă TASS au apărut reclame prin care cetăţenii ruşi sunt îndemnaţi să obţină paşapoarte care să le confere statutul de cetăţeni europeni. Au fost scoase chiar la vânzare cetăţenii româneşti, bulgăreşti şi poloneze. Cetăţenia română se vinde cu 3.000 de euro, cea bulgară cu 2.000 de euro, iar cea poloneză cu 4.000 de euro.
Cum poate fi obţinută cetăţenia română, conform legii
Ruşilor li se spune că există numeroase beneficii, printre care "angajarea legală în companii europene fără aprobări suplimentare", "intrarea în mai mult de 170 de țări fără viză" sau accesul la servicii medicale şi ajutoare sociale, precum şi accesul la educaţia europeană. Companiile care se oferă să obţină cetăţenia UE anunţă că pun la dispoziţie şi întreg pachetul de acte necesar.
Conform legilor româneşti, cetăţenia română poate fi obţinută de către cetăţenii care au domiciliul legal de cel puţin 8 ani, de către cei care s-au căsătorit cu cel puțin 5 ani înainte de depunerea cererii de cetățenie, de către cei care aduc beneficii majore culturii și civilizației românești și de către cei care activează în loturile sportive.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰