Antena Meniu Search
x

Sanna Marin a fost testată negativ pentru consum de droguri, după scandalul "partygate"

Şefa guvernului finlandez Sanna Marin a fost testată negativ la testul antidrog pe care l-a efectuat pentru a "disipa suspiciunile", a anunţat luni anturajul său, după ce o înregistrare video în care ea apărea petrecând a suscitat un val de critici, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 23.08.2022, 10:35

Sanna Marin a fost testată negativ pentru consum de droguri, după scandalul "partygate"
Sanna Marin a fost testată negativ pentru consum de droguri, după scandalul "partygate"

Sanna Marin a fost testată pentru mai multe tipuri de droguri, precum cocaină, amfetamină, canabis şi opioide, a precizat Iida Vallin, o consilieră a premierului Finlandez.

"Testul antidrog al premierului Sanna Marin din data de 19 august 2022 nu a dezvăluit prezenţa vreunui drog", a anunţat într-un comunicat biroul de presă al şefei guvernului, adăugând că rezultatele au fost semnate de un medic. "Testul a fost unul complet. Noi nu am ales modul în care a fost efectuat testul", a declarat Iida Vallin.

Clipuri video cu Sanna Marin petrecând împreună cu binecunoscuţi influenceri şi artişti finlandezi au început să circule în social media în această săptămână şi în scurt timp au fost publicate de mai multe media în Finlanda şi peste hotare.

Scandalul "partygate" în Finlanda

Pe acelaşi subiect

Sanna Marin, care a devenit cel mai tânăr şef de guvern în funcţie în decembrie 2019, s-a confruntat cu solicitări ale unor membri din partea coaliţiei de guvernare, dar şi ai opoziţiei, de a efectua un test antidrog după ce videoclipurile de la petrecere au devenit virale.

Lidera social-democraţilor Sanna Marin a spus că nu a consumat niciodată droguri şi că nu a văzut pe nimeni făcând acest lucru la petrecerea la care a participat.

Deşi mulţi au apreciat faptul că Sanna Marin reuşeşte să combine slujba ei foarte solicitantă cu o viaţă privată activă, alţii au pus sub semnul întrebării decizia ei de a permite să fie filmată, chiar dacă i s-a promis că înregistrările nu vor fi făcute publice.

Într-un moment în care Europa este neliniştită din cauza războiului Rusiei din Ucraina, Marin a fost criticată şi pentru faptul că participarea la petreceri i-ar putea afecta capacitatea de a-şi îndeplini rapid atribuţiile dacă o criză ar lovi Finlanda.

Sanna Marin, numită premier în 2019, a mai fost obiectul unor critici în urma unor petreceri organizate la reşedinţa sa oficială. De asemenea, ea a atras atenţia în trecut participând la festivaluri de muzică rock şi petrecând în cluburi. În timp ce mulţi tineri din Finlanda se mândresc cu această "latură sălbatică" a premierului lor, noua înregistrare video a stârnit de asemenea critici în rândul persoanelor care consideră comportamentul ei nepotrivit. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri externe » Sanna Marin a fost testată negativ pentru consum de droguri, după scandalul "partygate"