Șapte morți în cel mai devastator atac asupra Hersonului, după retragerea rușilor. Jumătate din Kiev, în întuneric, în urma bombardamentelor
Șapte persoane au murit şi alte 21 au fost rănite în Herson, după ce ruşii au bombardat iar. A fost cel mai puternic atac asupra oraşului-port de la retragerea militarilor ruşi din urmă cu nici două săptămâni. Zaporojie şi Nikopol au fost şi ele luate la ţintă. Peste 70 de obuze au fost lansate de armata lui Putin azi-noapte. În Crimeea, sistemul de apărare antiaeriană a fost activat, după ce autorităţile au semnalat un atac venit din partea ucrainenilor.
Sistemul de apărare aeriană a fost declanşat vineri în oraşul Armiansk din peninsula Crimeea, unde a fost auzită o explozie, a declarat un oficial local, citat de agenţia rusă TASS. Şeful administraţiei locale, Vasili Telijenko, a anunţat pe Telegram că explozia care s-a auzit a fost în urma interceptării unei rachete.
Telijenko a precizat pentru TASS că sistemul de apărare antiaeriană s-a declanşat în apropiere de oraş, după ce anterior în Armiansk se auziseră doar sunete îndepărtate de rafale.
„M-am uitat la toate serviciile, am vorbit cu ei, totul este normal, toată lumea este la locul de muncă şi toată lumea lucrează. Există anumite persoane acolo (în Ucraina) care subminează această situaţie. O evacuare din Armyansk nu a avut loc şi nu este planificată”, a precizat Telijenko.
Jumătate din Kiev, în întuneric în urma bombardamentelor rusești
- De ce Putin nu a tăiat încă GPS-ul, după gaze? Armatele occidentale se pregătesc de scenariul „GPS Blackout”...
- Eroism dincolo de tranșee. Medicii din Kiev au continuat să opereze un pacient după ce rușii au tăiat curentul....
- Analiză: Rusia a cheltuit 82 de miliarde de dolari, respectiv un sfert din bugetul său anual, pentru războiul din...
La două zile după atacul masiv cu rachete ruseşti asupra Kievului, jumătate din locuinţele din capitala ucraineană sunt în continuare lipsite de curent electric, a declarat vineri primarul Vitali Kliciko. O treime din locuinţe beneficiază însă din nou de încălzire, a adăugat fostul campion de box pe canalul său de Telegram.
Administraţia militară a Kievului afirmă că alimentarea cu apă a fost complet restabilită, deşi unii din consumatori ar putea resimţi o presiune redusă. Se fac în continuare eforturi pentru reluarea termoficării; echipe de urgenţă efectuează reparaţii. Imediat ce se va stabiliza reţeaua electrică, vor funcţiona din nou şi reţelele de telefonie mobilă.
Atacurile cu rachete de miercuri au vizat infrastructura energetică a Ucrainei, provocând întreruperea furnizării de curent electric în întreaga ţară. Ulterior, tehnicienii ucraineni au efectuat continuu reparaţii, iar joi seara, operatorul reţelei naţionale, Ukrenergo, a anunţat că poate acoperi jumătate din cererea de energie şi că majoritatea termocentralelor şi hidrocentralelor şi-au reluat funcţionarea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰