Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sean Penn a câștigat al treilea Oscar din carieră, dar a lipsit de la gală. Actorul se află în Ucraina

Sean Penn a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea din filmul "One Battle After Another", în regia lui Paul Thomas Anderson, însă nu s-a prezentat să își ridice statueta la gala de duminică. Potrivit The New York Times, actorul în vârstă de 65 de ani a lipsit de la ceremonie deoarece a ales să călătorească în Europa în această săptămână, cu intenția de a ajunge în Ucraina. 

de Georgiana Dulgheru

la 16.03.2026 , 14:23

Sean Penn a câștigat Oscarul, dar a lipsit de la gală. Actorul ar fi plecat în Ucraina Volodimir Zelenski şi Sean Penn în 2022 la Kiev - Profimedia

Sean Penn a câștigat duminică premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, dar nu a urcat pe scenă pentru a-l primi. Potrivit The New York Times, actorul a lipsit de la ceremonie pentru că a călătorit în Europa, cu intenția de a ajunge în Ucraina în această săptămână. Sean Penn a fost singurul nominalizat absent de la Oscaruri. El a lipsit și de la galele Screen Actors Guild Awards și BAFTA, deși a fost câștigător la ambele ceremonii. 

Sean Penn este în Ucraina

Nu este clar ce urmează să facă Sean Penn în Ucraina sau în ce zonă a țării se duce. Există și posibilitatea ca programul actorului să se fi schimbat, deși el părăsise deja Statele Unite în momentul desfășurării galei, a dezvăluit The New York Times, citând surse.

Articolul continuă după reclamă

Separat, un înalt oficial ucrainean a confirmat luni pentru AFP că Sean Penn se află la Kiev pentru a "sprijini Ucraina" şi urmează să se întâlnească azi cu preşedintele Volodimir Zelenski. "El se află în Ucraina, însă este o vizită privată", a declarat oficialul pentru AFP. "Pur şi simplu vrea să sprijine Ucraina", a adăugat el. Actorul american în vârstă de 65 de ani intenţionează ulterior să se deplaseze "pe frontul" din Ucraina, a declarat pentru AFP o altă sursă ucraineană.

Sean Penn, în clubul select al actorilor cu trei premii Oscar

Aceasta a fost a șasea nominalizare la Oscar pentru Sean Penn și a treia victorie. Penn a intrat astfel într-un club select de actori cu trei premii Oscar, alături de Meryl Streep, Daniel Day-Lewis, Jack Nicholson și Ingrid Bergman. "Sean Penn nu a putut fi aici în această seară, sau nu a vrut, așa că voi accepta eu premiul în numele lui", a spus în timpul ceremoniei prezentatorul categoriei, actorul Kieran Culkin.

Începând din 2022, când a filmat documentarul "Superpower" despre invazia Rusiei, Sean Penn a vizitat de mai multe ori Ucraina și s-a implicat în susținerea cauzei ucrainene. În urmă cu patru ani, el a spus că Ucraina se află în prima linie a luptei pentru valorile democratice și că modul în care rezistă invaziei Rusiei reprezintă un simbol al apărării idealurilor democratice pentru întreaga lume, adăugând că "dacă o lăsăm să lupte singură, sufletul Americii este pierdut".

În același an, actorul i-a oferit lui Volodimir Zelenski una dintre statuetele sale Oscar, promițând că o va lăsa la Kiev până când Ucraina va câștiga războiul. Un an mai târziu, el a declarat pentru Variety că s-a gândit chiar să își topească statuetele Oscar pentru a le transforma în muniție pentru Ucraina.

Activismul lui Sean Penn

Nu este prima dată când Penn lipsește de la gala Oscarurilor. A făcut acest lucru și în 1996, 2000 și 2002. A participat la ceremonie abia când a câștigat premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din "Mystic River" în 2004 și pentru "Milk" în 2009.

Penn și-a folosit adesea notorietatea pentru a transmite mesaje politice. În discursul său de acceptare pentru Oscarul câștigat cu rolul din "Milk", film în care l-a interpretat pe activistul LGBT Harvey Milk, el i-a criticat pe cei se opun căsătoriilor între persoane de același sex.

De-a lungul anilor, Penn a fost implicat în numeroase cauze publice. În 2002 a publicat un anunț plătit în The Washington Post împotriva planului președintelui George W. Bush de a invada Irakul, iar două luni mai târziu a mers la Bagdad. În 2005, după uraganul Katrina, a participat la operațiuni de salvare în New Orleans, iar în 2010 a fondat organizația umanitară Core, care a ajutat zeci de mii de strămutaţi din Haiti.

Georgiana Dulgheru Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Consideraţi justificată boicotarea simulării de către profesori?
Observator » Ştiri externe » Sean Penn a câștigat al treilea Oscar din carieră, dar a lipsit de la gală. Actorul se află în Ucraina